776 vizualizări 5 nov 2017

Cinci deţinuţi de la Penitenciarul Jilava, care îşi execută pedepsele în regim deschis, se bucură de oportunitatea de a putea pleca din închisoare, zi de zi, fără a fi păziţi de un gardian, ei având un job cu normă întreagă la un atelier de reperaţii biciclete.

Răsăritul soarelui este o adevărată sărbătoare, în fiecare dimineaţă, pentru câţiva deţinuţi din Penitenciarul Jilava. Încă de la primele ore, ei pleacă spre locurile lor muncă, în afara puşcăriei, prărăsind astfel celulele îmbâcsite şi ticsite cu zeci de condamnaţi. Se bucură, practic, de libertate, dar şi de faptul că au şansa de a câştiga un venit decent şi o zi de libertate pentru fiecare trei zile muncite.

Toţi cei cinci deţinuţi merg la acelaşi loc de muncă, undeva la ieşirea din Capitală, la un service al Asociaţiei Green Revolution, unde se îngrijesc şi se repară bicicletele care se închiriază gratuit în Bucureşti.

„În urma unor vizite pe care le-am făcut în penitenciarele Jilava şi Rahova, am aflat de un program, numit <<Comunitatea terapeutică>>, finanţat din fonduri norvegiene şi prin care deţinuţii pot lucra. Am întrebat câţi deţinuţi, care intră în acest program, recidivează, şi am aflat că din o sută de deţinuţi se întorc doar doi în puşcării. În rest, în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi deţinuţi, care nu intră în niciun program, procentul de recidivă este de 80%. Mi-am dat seama că deţinuţii care muncesc au şanse mult mai mari să nu recidiveze şi aşa a luat naştere şi proiectul nostru, după ce i-am făcut propunerea de a lucra cu deţinuţi lui Corneliu Belciug, de la Green Revolution”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adriana Săftoiu, deputat PNL şi iniţiatoarea acestui proiect.

Iniţiativa a primit repede un aviz favorabil din partea Penitenciarului Jilava, care în scurt timp a trimis cei cinci deţinuţi la muncă, în afara închisorii.

Unul dintre deţinuţii care vine zi de zi la atelierul Green Revolution este tânărul Andrei (23 de ani). Era student când a „căzut”. A luat patru ani, pentru tâlhărie. Nu a dat în cap, dar s-a anturat cu cine nu trebuia. Viaţa i-a dat lui Andrei o palmă grea, pe care nu o va uita vreodată. Mai ales că reintegrarea în societate, după ce ai stat la puşcărie, este foarte dificilă în România.

Lui Andrei nu-i place să vorbească despre statutul lui actual. Îi este ruşine. Spune că înainte de această condamnare nu a avut nici măcar o amendă. Trage adânc aer în piept: „A fost prima dată când am ajuns în faţa unei instanţe şi am stat în arest preventiv pe toată durata procesului. Este greu, dar faptul că ies la muncă îmi dă speranţă că mă pot reintegra în lumea liberă. E greu la puşcărie, stăm câte 20 într-o celulă. Iar când vin aici, la atelier, sunt foarte încântat, mai ales că pot face şi eu un duş într-o cabină normală”, mărturiseşte Andrei.

Într-un alt colţ al atelierului îl găsim pe Radian. El este mai în vârstă. Şi are o pedeapsă şi mai grea. Are un om pe conştiinţă, după ce a produs un accident care s-a soldat cu decesul victimei.

„Lucrez aici de aproximativ o lună, iar acest loc mă ajută foarte mult. Repar bicilcete, le întreţin, iar cu banii câştigaţi îmi cumpăr ce-mi trebuie de la magazinul din puşcărie. În plus, câştig şi zile de libertate, iar cel mai importat este că acest punct de lucru mă poate ajuta să mă reintegrez după eliberare”, spune Radian, în timp ce meştereşte de zor la un lanţ de bicicletă.

Nici nu apucăm să terminăm discuţia cu Radian, că pe lângă noi trece Nea Manole, „călare” pe o bicicletă, pe care o probează pe culoarele depozitului, după ce i-a umblat puţin la roţi. E tare mândru că vehiculul merge acum ca uns. De condamnarea lui, însă, nu este deloc mându. „M-au băgat pentru mită”, ne spune el, sec. El este un simplu paznic ce s-a bucurat la 400 de lei pentru a lăsa vreo doi „găinari” să fure câţiva litri de motorină. A primit patru ani.

„De două săptămâni lucrez aici, unde repar biciclete. Asta este şi meseria mea, de mecanic. Mă ajută foarte mult acest loc de muncă. Trece timpul mai repede, avem şi o masă caldă în fiecare zi şi nu mai trebuie să stăm în închisoare, iar cei de la Asociaţie ne transportă ei de la Jilava până aici”, ne spune deţinutul condamnat pentru o mită de 400 de lei.

Pentru munca prestată, deţinuţii primesc un salariu fix de 1.700 de lei. Din această sumă, 60% ajunge la bugetul penitenciarului, iar restul le rămân lor. Mai mult, ei beneficiază şi de o masă caldă, dar şi de posibilitatea de a face duş, în incinta atelierului.

Faptul că mai mulţi deţinuţi au posibilitatea să iasă zilnic din penitenciar, fără să fie păziţi, îi poate speria pe mulţi. În realitate, spun reprezentanţii Penitenciarului Jilava, riscul ca aceşti condamnaţi să facă vreo „prostie” în libertate, este foarte redus, asta pentru că cei cinci deţinuţi nu mai au mult de ispăşit din pedepse şi au un comportament exemplar. Mai mult, acest sistem poate duce, în timp, la reducerea recidivei în rândul condamnaţilor.

„După cum ştiţi, CEDO a amendat România de mai multe ori pentru supraaglomerarea din penitenciare. Din punctul meu de vedere, supraaglomerarea nu se poate reduce doar prin construcţia de noi penitenciare. Această problemă are foarte mare legătură cu recidiva, care se poate reduce dacă dezvoltăm tipul acesta e proiecte, în care deţinuţii pot lucra pe timpul pedepsei, astfel încât să se poată reintegra mai repede în societate după ce sunt eliberaţi”, a mai declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul Adriana Săftoiu.

Şi consilierii de probaţiune, care au atribuţii în întocmirea rapoartelor cu propuneri de eliberare condiţionată, susţin că astfel de iniţiative îi ajută la mult pe deţinuţi să se reitegreze în societate.

„Astfel de proiecte sunt foate bune, şi chiar îi ajută pe deţinuţi să se reintegreze. Sunt studii de specialitate care arată că privarea de libertate, în forme care limitează la maximum libertatea, nu ajută deloc la integrarea ulterioară a condamnatului”, a declarat pentru MEDIAFAX, Crina Mocanu, preşedintele Sindicatului Naţional al Consilierilor din Serviciul de Probaţiune.

Potrivit acesteia, autorităţile ar trebui să iniţieze campanii de educare a societăţii, în ceea ce priveşte reintegrarea deţinuţilor.

„În primul rând, societatea nu trebuie să mai eticheteze sau să stigmatizeze deţinuţii. Am avut o experienţă interesantă în trecut, când am desfăşurat cu câţiva deţinuţi, care beneficiază de programele noastre, o acţiune la un azil, în Săptămâna Patimilor. Ajunşi acolo, directorul azilului mi-a reproşat că am venit cu infractorii după mine. La sfârşitul acelei săptămâni, după ce deţinuţii au vopsit azilul, au socializat cu bătrânii şi au plantat flori, directorul şi-a cerut scuze faţă de ei”, mai spune Crina Mocanu.

Citește și: