Diana Grigore
3805 vizualizări 14 feb 2019

Potrivit unor surse politice, amendamentul este inaplicabil deoarece prevede ca sumele pentru creşterea alocaţiilor copiilor să fie luate din excedentul bugetar de pensii, lucru care ar fi neconstituţional. Prin urmare, majoritatea PSD-ALDE va corecta amendamentul pentru ca banii să fie alocaţi din altă parte.

”Amendamentul PNL, susţinut de familiile din România, de peste 4,5 milioane de copii, a trecut. Le mulţumesc tuturor celor care au votat pentru. Este victoria societăţii româneşti care a pus presiune pe parlamentarii guvernării, care nu au ascultat unii dintre ei de ordinele lui Dragnea. Nu este nici majorarea lui Dragnea, nici a PSD. Este amendamentul PNL şi victoria românilor. Amendamentul prevede creşterea alocaţiilor de la 84 de lei la 150 de lei pentru copiii care au vârsta între 2 şi 18 ani, iar pentru copiii care au vârsta între o lună şi doi ani vor primi de la 200 de lei la 300 de lei alocaţie majorată”, a declarat Robert Sighiartău, după votul din plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Parlamentarii au votat amendamentul cu 123 de voturi pentru şi 119 voturi împotrivă. Amendamentul a fost susţinut şi de parlamentari din coaliţia de guvernare, UDMR, minorităţi şi neafiliaţi.

Potrivit unor surse politice, au susţinut majorarea alocaţiilor de stat 3 parlamentari ALDE, 18 de la UDMR, 4 neafiliaţi şi 3 aleşi ai PSD. De asemenea, 3 parlamentari ai minorităţilor au votat pentru amendamentul propus de PNL.

Pentru plata acestor alocaţii, bugetul Ministerului Muncii a fost suplimentat cu peste 2,1 milioane de lei.

”Se propune suplimentarea sumelor prevăzute în Anexa 3/20.01 Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale Titlul 57/ Titlul Asistenţă Socială cu suma de 2.130.528 mii lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copiii, începând de la data de 1 martie 2019”, prevede amendamentul PNL, adoptat de Camerele reunite ale Parlamentului.

Autorul amendamentului, deputatul PNL Robert Sighiartău, a anunţat după adoptarea, în plen a prevederii propuse de el, că în cazul reluării votului pe acest amendament PNL va ataca la CCR proiectul de buget de stat.

Amendamentul propus de deputatul PNL fusese respins în comisiile de buget-finanţe.

Plenul reunit a adoptat bugetul Ministerului Muncii, cu amendamentul admis. Aleşii votează pe anexe proiectul de buget de stat, urmând ca vineri să fie dat vot final pe întregul proiect.

Alocaţia pentru copii de 84 de lei rămăsese la acest nivel din iunie 2015.

Foto: Hepta

Pentru a rezolva problema, preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea a propus un amendament, adoptat joi în plenul reunit, care prevede o creştere a deficitului bugetar la 2,76%, de la 2,55% cât era prevăzut iniţial în proiectul de buget, pentru a putea fi majorate alocaţiile pentru copii.

”La articolul 65 din Regulamentul comun al.3, spune că în plenul celor două Camere se pot formula amendamente de corelare tehnico-legislativă, amendamentele se depun în scris la preşedintele de şedinţă. Pentru a face ca amendamentul discutat mai devreme în legătură cu majorarea sumei pentru asistenţă socială, pentru a face aplicabil acest amendament demagogic, care nu poate fi pus în practică, printr-un simplu motiv că sursa de finanţare indicată este excedentul bugetului asigurărilor sociale de stat. Oricine are minime cunoştinţe că sumele din bugetul asigurărilor sociale de stat nu pot fi folosite pentru cheltuieli ale bugetului de stat. Alocaţiile reprezintă cheltuială de la bugetul de stat.

În consecinţă, amendamentul rămâne acelaşi, dar sursa de finanţare o constituie majorarea deficitului bugetar de la 36.156,8 mlilioane lei la 38.287,33 milioane lei. Astfel deficitul bugetului general devine 2,76% din PIB. După ce legea bugetului de stat va intra în vigoare, Guvernul trebuie să emită OUG pentru a modifica Legea alocaţiilor de stat pentru a se putea mări, într-adevăr, alocaţiile pentru copii”, a declarat Liviu Dragnea, de la tribuna plenului reunit al celor două Camere, unde era dezbătut bugetul pe 2019.

Amendamentul a fost adoptat cu 218 de voturi pentru, iar doi parlamentari nu şi-au exprimat votul.

Dragnea a adăugat că vineri, în plenul reunit va fi modificată Legea privind plafoanele, pentru a modifica deficitul şi că diferenţa între amendamentul său şi cel propus de PNL pentru mărirea alocaţiilor pentru copii este doar sursa de finanţare.

Amendamentul privind creşterea alocaţiei a provocat tensiuni în Parlament. Opoziţia l-a acuzat pe Liviu Dragnea că i-a confiscat propunerea, iar acesta le-a replicat că - fără o finanţare constituţională - amendamentul rămânea o simplă demagogie.

După ce parlamentarii au votat ca majorarea alocaţiei de stat pentru copii să fie finanţată din excedentul înregistrat de Bugetul asigurărilor sociale, în pauza de consultări, a avut loc o şedinţă fulger în grupul PSD. Revenind în plen, Liviu Dragnea a propus modificarea sursei de finanţare, astfel ca banii să fie obţinuţi prin creşterea deficitului bugetar de la 2.55% la 2.76%.

Propunerea a fost aprobată, dar a generat un schimb de replici între Liviu Dragnea şi parlamentarii Opoziţiei.

”Un amendament demagogic este un amendament care nu poate fi pus în aplicare, care a fost făcut de oameni care habar nu au de regulile şi legislaţia financiar bugetară şi l-au făcut fără să se gândească că ar putea fi adoptat, urmând ca ulterior, într-adevăr, banii să nu ajungă la copii pentru că nu exista sursa de finanţare.(...) Vă mulţumesc pentru acest vot, pentru că abia acum există bani reali pentru majorarea alocaţiilor pentru copii, restul e circ,” a susţinut Liviu Dragnea, în plen.

În replică, iniţiatorul amendamentului, deputatul PNL Robert Sighiartău i-a cerut demisia.

”Daţi copiilor alocaţii! Amendamentul pentru creşterea alocaţiilor însemnă demagogie pentru dumneavoastră? Pentru pensii speciale aveţi bani, pentru clienteala pesedistă aveţi bani, pentru cele 27 de ministere şi peste 150 de secretari de stat aveţi bani, pentru amante, nepotism distrugeţi ţara domnule Dragnea, daţi-vă demisia! PSD-ALDE a votat împotriva majorării alocaţiilor copiilor la Senat. Să vă fie ruşine încă o data, că vă bateţi joc de viitorul copiilor”, a afirmat Sighiartău.

Liderul PMP, Eugen Tomac i-a cerut liderului PSD să nu mai încerce să fure iniţiativa opoziţiei.

”PMP a susţinut de la început această iniţiativă. Copii trebuie să aibă o alocaţie mai bună. PSD s-a opus, ăsta este adevărul. Nu încercaţi să confiscaţi o iniţiativă pe care aţi încercat să o compromiteţi. S-a majorat această iniţiativă pentru că copiii merită mai mult”, a spus Tomac, în plen.

Şi liberalul Raluca Turcan l-a acuzat pe Liviu Dragnea că încearcă întârzierea în plată a alocaţiilor pentru copii.

”Demagogia este atunci când te lipeşti de un lucru bun care nu-ţi aparţine, în încercare de a căuta imagine. Există două realităţi, două idei bune, amendamente bune ale PNL - masă la şcoală şi alocaţia copiilor la care domnul Dragnea s-a lipit. Domnul Dragnea a afirmat de aici, de la acest microfon, că a rezolvat problema finanţării. Nimic mai fals! L-aţi citit? Aici se spune că nu se rezolvă problema finanţării, ci doar creştem deficitul bugetar. Ştiţi de ce? Pentru că există o lege a plafoanelor bugetare. (...)

Astăzi s-a creat premisa ca dvs să modificaţi legea plafoanelor bugetare şi cu siguranţă să întârziaţi intrarea în plată a alocaţiilor pentru copii. Este cel mai parşiv demers pe care cineva poate să-l facă de la această tribună, după un vot dat. Aţi amânat intrarea în plată a alocaţiilor pentru copii, pentru că sunteţi nevoiţi să modificaţi legea plafoanelor bugetare”, a afirmat Turcan.

”Domnule Dragnea, e mai mare ruşinea că v-aţi folosit de pretextul corelării legislative a acestui amendament. De fapt, aţi modificat pe fond amendamentul pe care chiar colegi ai dvs l-au votat mai devreme. De fapt, asta este adevărata demagogie de care dvs aţi dat dovadă astăzi”, a declarat Cristina Prună, în plenul reunit al Parlamentului.

Replicând tuturor acuzaţiilor, Liviu Dragnea a repetat că a modificat doar sursa de finanţare, aşadar copiii îşi vor primi alocaţiile majorate.

De asemenea, acesta a susţinut că Guvernul va trebui să modifice prin ordonanţă de urgenţă legea alocaţiilor de stat, pentru că majorarea adoptată astăzi este prevăzută doar pentru anul 2019, fiind cuprinsă în legea bugetului de stat pentru anul respectiv.

”Drept la replică. Am acest drept. Îl modific foarte rar. Să vină cineva şi să vorbească în condiţiile în care habar nu are nici de economie, nici de finanţe, spunând că sursa de finanţare nu există prin majorarea deficitului, e ruşinos că se vorbeşte de la acestă tribună. Da! Mâine trebuie să modificăm plafoanele pentru a modifica deficitul. Îi spun colegei care a vorbit mai devreme că amendamentul este identic. Doar sursa de finanţare a fost modificată. Deci mai uşor cu minciunile,” a declarat Liviu Dragnea, în plen. ”Da, confirm, că tot vorbeam de obsesii, nu am statura unui om de stat paralel”.

Deputatul USR Cristina Prună a anunţat că aleşii din Comisia de buget a Camerei au fost chemaţi, joi noapte, pentru a rediscuta Legea plafoanelor, în urma propunerii lui Liviu Dragnea prin care este majorat deficitul bugetar pentru a finanţa creşterea alocaţiei copiilor.

”Vă cerem o pauză de consultări de 15 minute pentru a discuta despre modificarea Legii plafoanelor. Este o chestiune foarte gravă. Colegii noştri au fost chemaţi la Comisia de buget-finanţe să rediscute această lege, care vă reamintesc că a trecut şi prin Senat şi prin Camera Deputaţilor, a fost votată. Se impune o consultare pe această temă”, a declarat Prună, în plen.

”În scurt timp, va avea loc şedinţa de comisie pentru modificarea Legii plafoanelor. Vom reveni cu amănunte, Secretariatului Comisiei pentru buget”, prevede mesajul primit de Cosette Chichirău şi publicat pe Facebook.

”Dezastru la buget: amendamentul pentru creşterea alocaţiilor copiilor are impact bugetar de peste 2 miliarde de lei. Dacă nu luăm din altă parte, trebuie să trecem această cheltuială pe deficit. Problema este că legea plafoanelor, care stabileşte deficitul, a trecut deja de Parlament ieri. Tocmai am fost convocaţi la comisia de buget pentru a modifica legea! Incredibil...” a scris Chichirău, pe reţeaua de socializare.

Preşedintele şedinţei de plen a Parlamentului, Florin Iordache, a afirmat că nu se poate convoca comisia fără aprobarea Biroului Permanent al Parlamentului.

”Nu a fost nimeni invitat. Nu se putea convoca comisia, până nu se face Birou permanent”, a susţinut Iordache, în plen.

 

Citește și: