Stefan Musgociu - Mediafax
1440 vizualizări 27 sep 2012

Guvernul l-a înlocuit pe preşedintele Eximbank Ionuţ Costea, la final de mandat, cu Traian Halalai, director adjunct la Banca Românească, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

Ionuţ Costea avea un salariu lunar la Eximbank de 20.760 de euro, iar încercările de a-l schimba din funcţie înainte de terminarea mandatului au fost sortite eşecului din cauza salariilor compensatorii pe care ar fi urmat să le primească cumnatul lui Mircea Geoană.

Totodată, Ministerul Finanţelor Publice, acţionarul majoritar al Eximbank, a decis să-l păstreze pe Paul Ichim pe poziţia de vicepreşedinte al băncii.

Costea a fost numit la conducerea Eximbank la începutul anului 2009, pe timpul mandatului guvernului PSD-PDL. El este cumnatul fostului lider al PSD Mircea Geoană.

EximBank este o instituţie specializată al cărui portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune - finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.

Banca este deţinută de stat prin Ministerul Finanţelor Publice, în proporţie de 95,374%, iar restul acţiunilor sunt în proprietatea celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF): SIF Banat Crisana – 0,311%; SIF Moldova – 0,311%; SIF Transilvania – 0,311%; SIF Muntenia – 0,423%; SIF Oltenia – 3,270%.

Citește și: