Deşi poartă încă numele localităţii unde au fost realizate iniţial, acum aceste schiuri sunt ”made in Cehia“. Designul, brandul şi ideea sunt în continuare româneşti, făcând apel la nostalgia şi patriotismul consumatorilor.

Din ce am «săpat» noi, schiuri s-au făcut pe la Reghin încă din anii ’30. Mai apoi, sub diferite nume, atât de fabrică, cât şi de modele, s-au tot construit schiuri în secţiile de prelucrare a lemnului din Reghin“, povesteşte Sebastian Big, unul dintre cei doi antreprenori care au readus la viaţă acest brand, asociatul său fiind Ionuţ Paţiu.

El spune că undeva în anii ’60 se putea deja vorbi de o marcă de schiuri Reghin, pe lângă toate celelalte articole sportive produse sub această marcă. ”Oricum, istoria asta e destul de ascunsă în ceaţă şi scoaterea ei la lumină e încă «work in progress».“

Decizia de a readuce la viaţă brandul Reghin şi de a porni o afacere în industria de schi le-a venit celor doi antreprenori acum trei ani. Deşi erau la curent cu ce înseamnă schiuri şi cu ultimele trenduri din industrie, a te apuca de o afacere în domeniu presupune un nivel de cunoştinţe diferit, povestesc antreprenorii. Aşa că au dedicat un an pentru a se familiariza cu astfel de informaţii, au definit designul schiurilor şi au găsit un producător OEM (Original Equipment Manufacturer).

”Suntem doi tineri din Cluj, consumatori înrăiţi de schi, cu ocupaţii de zi cu zi care se învârt în zona designului de produs şi a vânzărilor. Am început pe schiuri Pitic şi am trecut la Combi-R, galben şi mai apoi albastru; în plus, suntem amândoi adepţii unei abordări de tip do it yourself.“ Practic, cei doi antreprenori au vrut să îşi facă ei înşişi schiurile proprii, să aducă un tribut lucrurilor cu care au crescut. Mai mult, încearcă să aducă un suflu nou pe scena autohtonă de schi.

”Din primăvara lui 2016 am dat drumul la treabă, am înregistrat brandul, am cumpărat domeniile .ro şi .com şi am pus la punct o platformă de vânzări online integrată cu procesator de plăţi.“ Din ce bani aveau puşi deoparte, au produs 30 de perechi de schiuri potrivite pentru schi de relaxare şi 10 perechi de off-piste.

În primul lor sezon de iarnă, 2016-2017, povestesc cei doi, au avut sesiuni de testare în majoritatea staţiunilor din ţară.
”Ideea noastră a fost ca lumea să încerce schiurile pe principiul «try before you buy» şi să precomande pentru sezonul următor, bineînţeles cu un discount generos.“ Mai mult, antreprenorii au decis încă din primul an să sponsorizeze doi schiori. Aceasta rămâne în continuare direcţia principală de marketing a companiei. ”Oamenii sponsorizaţi de noi generează conţinut pentru marketing.“ Şi asta din două motive: primul – pentru că acest sistem este mult mai ieftin decât campaniile publicitare clasice şi al doilea – pentru că metoda este mult mai autentică, mai sinceră, consideră fondatorii noilor schiuri Reghin.

Continuarea în Business Magazin

Citește și: