no author
Ana Petrescu
856 vizualizări duminică, 16:07

Declaraţia ministrului vine în contextul în care există la nivel european o intenţie de modificare a legislaţiei acţiunilor la purtător.

"Eu am spus încă de anul trecut că mi-aş dori foarte mult să văd un act normativ care să interzică total, în ceea ce înseamnă relaţia cu statul, contractele companiilor care nu au totul transparent. E una să creezi în ţara ta de origine, adică la noi în România, un astfel de caz care să permită înfiinţarea de astfel de firme în România, pentru a aduce aici acele taxe şi nu numai, dar să nu laşi acele companii să facă contracte cu statul. Mi se pare că asta este abordarea logică", a afirmat, duminică, Teodorovici, într-o intervenţie la Antena 3, întrebat dacă politicienii vor mai putea să-şi ţină banii în off-shore-uri şi dacă se schimbă reglementările privind acţiunile la purtător.

Chestionat ce ar putea face pentru a pune în practică acest lucru, ministrul de Finanţe a răspuns: "Susţin în continuare acelaşi lucru. E şi o problemă de act normativ în Parlament şi asupra căruia discutăm pentru că e normal atunci când banul public, al contribuabilului, este pus în mişcare, adică într-un contract public, să se ştie foarte clar cine face acel contract, ce companie şi ce acţionari sunt în spatele acelei firme, toţi până la ultimul. Să fie totul transparent."

Citește și: