Ana Petrescu
504 vizualizări 30 dec 2019

„Avem veşti foarte bune. Zero de comitere la nivelul tuturor programelor operaţionale. Un miliard euro suma transmisă la Comisie pentru decontare şi urmează să intre în trezorerie. Faţă de ceea ce aveam ca risc de pierdere a banilor de 557 milioane euro, am realizat în avans suma de 466 milioane euro, circa jumătate de miliard realizaţi în avans”, a declarat Ioan-Marcel Boloş, la începutul şedinţei de Guvern de luni.

El a mai precizat că au mai fost semnate patru proiecte din totalul de 23 care erau întârziate şi care se ridică la o valoare totală de 4,2 miliarde euro.

„Proiectele pe infrastructura de apă si canalizare am avut doua acte normative adoptate, o OUG şi o HG, prin care am realizat partea de cofinanţare a acestor proiect de infrastructură. Preponderent din zona rurală care vor avea racordare la reţea. Valoarea celor 23 de proiecte care erau oarecum întârziate erau de 4,2 miliarde euro. Din acestea am semnat, 4 contracte, Satu Mare, Olt, Buzău, pentru care am semnat contracte în valoare de un miliard de euro”, a conchis Boloş.

Ludovic Orban a explicat că România risca să piardă fonduri europene în valoare de 600 milioane euro, iar noul Guvern s-a angajat că nu va pierde nici măcar un euro.

Citește și: