Mihai Gongoroi
791 vizualizări 15 nov 2019

„Încerc să-l aduc înainte de 20 decembrie, deci în acea perioadă să venim cu el în Parlament ca să-l putem dezbate şi să fie aprobat. Rectificarea în jur de 26-27 octombrie, deci până pe 30 octombrie”, a spus Cîţu la Digi 24.

El a confirmat că rectificarea bugetară va fi făcută cu un deficit de 4%. „De aceea am vrut să fiu foarte onest, să spun tuturor şi pieţelor internaţionale, toată lumea trebuie să ştie care este situaţia la acest moment. Într-o săptămâna jumătate voi avea mai multe soluţii”, a precizat acesta.

Ministrul a adăugat: „Încercăm să corectăm astăzi greşelile PSD. Este bine ca oamenii să ştie situaţia reală şi să fim predictibili decât să încercăm artificii ca Al Capone. Nu am spus că fostul ministru Teodorovici este Al Capone. Am spus că metoda folosită este cea folosită de gangsterii americani care se ascundeau de fisc. Mie îmi dau dreptate instituţiile internaţionale pentru că artificiile pe care le-a folosit Eugen Teodorovici sunt penalizate de rapoartele pe care le scrie Comisia Europeană despre România. Amânarea plăţii TVA pentru luna următoare ca să poţi să bagi deficitul de formă sub 3%, pentru că el era acolo, doar s-a amânat o plată, este penalizată de Comisia Europeană. În UE astfel de şmecherii mărunte nu sunt acceptate, oamenii lucrează transparent cu informaţii de bază”.

El a spus că a adus informaţii reale despre economie pentru ca instituţiile internaţionale să nu penalizeze România. Acesta a adăugat că trecerea de la o guvernare de stânga, socialistă, care vine cu elemente puternice de comunism, la o guvernare de dreapta, nu este uşoară, dar că reforma a început cu reducerea numărului de ministere.

 

Citește și: