Gandul.info
Dan Straut
2241 vizualizări 22 iun 2018

Decizia a fost luată în cadrul reuniunii anuale desfăşurată vineri, 22 iunie, la Luxembourg, precizează Ministerul Finanţelor, într-un comunicat.

„Am în vedere să sprijin BEI în activitatea sa pentru a acţiona în interesul şi pentru bunăstarea cetăţenilor Uniunii Europene. Solidaritatea şi convergenţa vor reprezenta pilonul central al acţiunilor Băncii în cadrul politicilor sale de finanţare. În acelaşi timp, împreună cu BEI, voi acţiona pentru îmbunătăţirea managementului riscurilor financiare/non-financiare şi pentru adoptarea măsurilor necesare pentru conformarea cu cele mai bune practici în domeniul bancar”, a declarat Eugen Teodorovici.

Preşedinţia Consiliului Guvernatorilor BEI este asigurată de fiecare stat membru prin rotaţie, în conformitate cu protocolul stabilit de Consiliul Uniunii Europene. Aceasta este preluată în cadrul reuniunii anuale a Consiliul Guvernatorilor BEI şi se exercită începând din ziua următoare.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este un organism independent care adoptă propriile decizii în materie de împrumut şi creditare pentru proiecte ce sprijină creşterea economică, crearea de locuri de muncă, finanţarea mixtă, garanţii şi consiliere în vederea promovării obiectivelor Uniunii Europene.

BEI colaborează cu alte instituţii ale UE, în special cu Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul UE.

Citește și: