Teona Tomoiaga
348 vizualizări 10 oct 2019

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni, se află în scădere cu 0,03%, fiind cotat la 9.512,07 puncte.

Indicele BETPlus se depreciază cu 0,02%, la 1.419,28 puncte.

De asemenea, indicele BET Total Return coboară cu 0,03%, ajungând la 15.224,58 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea „free-float”-ului celor mai tranzacţionate treisprezece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui.

De asemenea, BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus „Fondul Proprietatea”, se depreciază cu 0,12%.

Titlurile „Fondul Proprietatea” (FP) se află în creştere, la ora transmiterii acestei ştiri, la valoarea de 1,1800 lei/acţiune.

Titlurile „Romgaz” (simbol SNG) au coborât cu 0,27%, la 37 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) „Romgaz” se apreciază cu 2,33%, la 8,80 dolari.

Pe BVB, acţiunile „Electrica” (simbol EL) se depreciază cu 0,88%, la 11,25 lei/titlu, în timp ce pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor stagnează la valoarea de 10,40 dolari.

Pe piaţa valutară, la ora transmiterii acestei ştiri, în jurul orei 11.00, un euro era trazacţionat la 4,7500 lei, în creştere cu 13% în faţa monedei naţionale. Dolarul a coborât cu 0,30% în faţa monedei naţionale, la 4,3258 lei.

 

Citește și: