18006 vizualizări 10 dec 2019

Din vara acestui an, Sebastian Burduja este vicepreşedinte PNL la nivel naţional şi preşedintele filialei PNL Sector 1. Recent, a obţinut la alegerile prezidenţiale cel mai bun scor în contul PNL la nivelul Bucureştiului, la ambele tururi de scrutin.

Burduja a devenit cunoscut opiniei publice din România în 2009, atunci când a fondat Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), o reţea care între timp a crescut la 15.000 de membri în toată lumea şi s-a poziţionat drept principala platformă pentru promovarea întoarcerii acasă a românilor din străinătate. În plan academic, conform datelor publice, Burduja a absolvit cu rezultate excepţionale Universitatea Stanford din Statele Unite, cu specializări în politică, economie şi sociologie.

A fost apoi admis ca dublu masterand şi bursier la Harvard Business School şi la Harvard Kennedy School of Government, unele dintre cele mai bune instituţii din lume pe domeniile de administrare a afacerilor, respectiv politici publice. Şi aici s-a remarcat prin realizări academice de top, inclusiv distincţiile „First Year Honors” and „Second Year Honors”, acordate celor mai buni studenţi la Harvard Business School. În SUA a dezvoltat proiecte de ţară la prestigioasa firmă de consultanţă Dalberg Advisors şi apoi a lucrat timp de peste trei ani de zile ca expert în dezvoltare la Banca Mondială în Washington, D.C.

În această calitate a coordonat sau sprijinit peste 20 de proiecte de asistenţă tehnică, inclusiv pentru România, o parte fiind distinse cu premii speciale. În 2016 s-a întors în ţară şi a fondat compania RISE Consortium, specializată în atragerea investiţiilor străine şi sprijinirea capitalului românesc în străinătate. Din 2016, este doctorand bursier în Economie şi afaceri internaţionale al Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti, program absolvit în 2019 cu distincţia summa cum laude. Burduja a mai câştigat în 2018 bursa Millennium Fellowship din partea Atlantic Council, iar în 2019 bursa Marshall Memorial Fellowship din partea German Marshall Fund, ambele acordate în urma unei competiţii globale pentru selectarea liderilor cu înalt potenţial din spaţiul transatlantic. Sebastian Burduja mai este cunoscut pentru clipul viral care a răspândit ideea mitingului din 10 august, fiind adesea alături de românii care au înţeles că vocea străzii este un instrument al democraţiei şi care nu au obosit să lupte pentru a trezi la realitate clasa politică. Fundaţia germană Naumann l-a selectat între şase luptători pentru libertate din regiune şi a realizat un documentar despre activitatea lui Burduja.

 

Citește și: