Diana Grigore
394 vizualizări 12 oct 2019

Am fost eu vreodată la Anvers? Nu. Uitaţi-vă în toate CV-urile sau nu ştiu pe unde, am primit eu vreodată măcar, un apartament sau o casă de la regimul comunist? Niciodată.

Ion Cristoiu: Măcar înainte de a pleca, domnule ministru Diaconu am avut o mare surpriză istorică şi anume publicarea acelor dezvăluiri de la Securitate în legătură cu un preşedinte care a fost două mandate, dumneavoastră aveţi 70 de ani în curând.

Mircea Diaconu: Asemenea...

Ion Cristoiu: Nu, eu voi avea 71, deci dumneavoastră aţi trăit şi... există riscul cu dumneavoastră cu toată seriozitatea să la un moment dat să asistăm la asemenea dezvăluiri?

Mircea Diaconu: Uitaţi...

Ion Cristoiu: Aţi auzit? Au circulat la un moment dat, întreb că e foarte important.

Mircea Diaconu: Vadimisme, ca să vorbim de un alt personaj. Vadimisme, ca gen, s-a creat un gen din păcate. Uitaţi să mergem pe logica noastră că am trăit. Am fost eu la Anvers trimis de... am fost eu vreodată la Anvers? Nu. Uitaţi-vă în toate CV-urile sau nu ştiu pe unde, am primit eu vreodată măcar, un apartament sau o casă de la regimul comunist? Niciodată. Mergea Caragiu cu mine, a mers trei ani de zile, m-a dus să semnez cereri, nu mi-au dat nici o garsonieră măcar. Mi-au dat una în prelungirea Ferentari şi am întrebat unde să mă duc şi eu să o văd, „păi nu o vezi că e porumb, aia va fi”, atât. Dacă eram cât de cât din zonă aveam apartament, luat de la evreii care plecau, bun frumos, fac o listă de colegi ai mei celebri care primeau case minunate lângă Cişmigiu să vadă şi florile şi tot ce trebuie, în timp ce eu stăteam prin cabine şi la un moment dat mi-am cumpărat ce am putut şi eu, o casă cu lemne, am strâns film peste film şi am cumpărat o casă cu lemne pe care o am şi azi, din 78.

Ion Cristoiu: Deci nu vă temeţi că aţi putea ...

Mircea Diaconu: Am spus pe logică, am mers pe logică, pe de altă parte iarăşi se poate vedea foarte bine, eram cu delegaţiile cinematografice care... eram un actor de top în general la vremea aia, chiar eram printre primii cinci din ţară cotat. Şi plecau delegaţiile, ziua, cinematografiei române la Paris, la Londra la nu ştiu ce. Alţii plecau cu filmele mele. Deci nici măcar asta. Am spus pe logică, pe logică...

Ion Cristoiu: Aveţi aşa ca un fel de declaraţie publică că nu poate fi nici o surpriză...

Mircea Diaconu: Dar am făcut da-stea că am fost şi eu membru în CNA la viaţa mea, director de teatru...

Ion Cristoiu: O singură întrebare... domnul, nu mai ţin minte, ştiu că aţi fost la 22 decembrie la un moment dat domnul Traian Băsescu spunea ceva dacă vor veni acuzaţii că dumneavoastră nu eraţi întâmplător în Comitetul Central, atunci în 22, sunteţi într-o bătălie.

Mircea Diaconu: Păi cum, nu eram întâmplător, m-am dus singur. Ce eram întâmplător? Mă duceam să cumpăr pâine şi dacă treceam să cumpăr pâine... m-am dus pentru că voiam să cadă şi să plece Ceauşescu acasă, de aia m-am dus, nu m-am dus pentru ...

Ion Cristoiu: Pe Vlad îl ştiaţi?

Mircea Diaconu: Nu, sigur că nu îl ştiam...

Ion Cristoiu: Păi vă vor întreba...

Mircea Diaconu: Da m-au întrebat şi au aruncat chestii pe piaţă, nu m-a întrebat nimeni.

Ion Cristoiu: Vă întrebam.

Mircea Diaconu: Foarte bine că mă întrebaţi, ştiţi chestia aia? Bună întrebare. Uitaţi la vremea aceea, că iarăşi ştim amândoi despre ce vorbim, şi cel puţin în noapte şi în nopţile alea nu mai era valabilă nici o legitimaţie, nici una, de nici un fel. Era (unse valabile) chipurile unora dintre...

Ion Cristoiu: Corect, de aia a şi jucat un rol important...

Mircea Diaconu: Era realitatea asta şi era realitatea clipei ăleia care nu a... irepetabilă zic eu, în felul ei, grotesc amestecat...

Ion Cristoiu: Rolul lor în revoluţie, corect aşa.

Mircea Diaconu: Mai departe, la vremea aceea eu eram în revista Cinema pe copertă, adeseori. Vlad nu a fost niciodată pe revista Cinema şi atunci eu de unde să ştiu cine era domnul ăla bătrân din faţa mea. Erau atât de mulţi oameni acolo care se ducea, se întorceau, spuneau, se împingeau, orice vreţi era un coşmar de lume şi de nebunie, de unde să ştiu eu cine era domnul ăla... habar nu am avut vreodată că ăştia niciodată nu apăreau.

Revoluţia a fost şi lovitură de stat. S-a întâmplat aşa, au flambat că au avut nevoie de acoperire populară, au folosit-o, energia era reală şi au declanşat-o, după aia nu au mai putut să o mai bage înăuntru

Ion Cristoiu: Corect, aşa este.

Mircea Diaconu: Nici măcar Postelnicu care era şeful lui, mai târziu am aflat, am văzut la televizor, s-a mai întâmplat ceva amuzant dacă îmi permiteţi, au trecut câţiva ani, nu ştiu cinci şase ani, habar nu am şi m-am dus la Felix la băi cu soţia mea care are un reumatism şi eram acolo în fiecare an mergeam şi la un moment dat pe scările hotelului unde stăteam noi coboară domnul Vlad, pe care l-am văzut la televizor după aia şi l-am perceput ca atare, că atunci nu, era nebunie, toţi ţipau, urlau se mişcau. Şi el zice: „domnul Diaconu, bună dimineaţa, bună ziua” nu ştiu ce şi zice păi haideţi să stăm să bem o cafea să mai stăm de vorbă, să ne aducem aminte, nu, nu zic, am treabă. Domnule stai puţin să stăm şi noi de vorbă puţin, nu, nu vreau să aud nimic. Am fugit de el... era să spun ca de... deci am fugit, nu vreau să aud nimic, nu vreau să ştiu nimic.

Ion Cristoiu: Sunteţi de acord cu teza Parchetului că a fost lovitură de stat? Dumneavoastră aţi trăit. E o întrebare, e vorba de trecutul dumneavoastră.

Mircea Diaconu: Şi...

Ion Cristoiu: Şi.

Mircea Diaconu: Păi şi, staţi un pic, poţi să dai la o parte ca şi cum nu ar fi fost energia aia uriaşă, publică?

Ion Cristoiu: Corect, aşa e.

Mircea Diaconu: A fost acolo, cine i-a trimis pe oamenii ăia, inclusiv pe mine? Că aşa am simţit, atmosfera de din înainte, aia de câteva luni înainte era şi creştea pe măsură ce treceau lunile... cădea un lider într-o ţară est – europeană, în alta, aşteptam, făceam pariuri, am câştigat un pariu whisky de la nişte prieteni, am zis decembrie nu îl prinde la locul lui şi într-o noapte, într-o seară când mergea spre casă de la teatru, luminile foarte slabe că se făcea economie şi pe bulevardul Ana Ipătescu, la un moment dat s-a stins total mente lumina şi mergeam pe jos că nu era circulaţie şi a trecut încet un convoi întreg de dube închise, metalice închise. M-am mutat, am văzut chestia asta şi am zis ăştia mută arhivele, deci a fost iarăşi... asta era atmosfera. Aşteptam cu toţii, în case pe unde puteam, un zgomot ceva, dacă făcea cineva aşa un bum într-un balcon sau ceva, ziceai a început. Deci asta era atmosfera şi în clipa în care fiind acasă şi ţinând discursul Ceauşescu în piaţă, plus că ştiam ce e la Timişoara şi era o enervare în plus, spunea, spunea şi la un moment dat nu a fost foarte atent, am văzut mişcându-se cadrul, ceea ce nu se întâmpla niciodată la nici un congres, perfect tot, nu se greşea absolut nimic. Când am văzut mişcându-se cadrul cu Ceauşescu la balcon atâta s-a întâmplat, am zis Diana începe, deci asta a fost atmosfera, ne-am îmbrăcat cât am putut de repede amândoi, că veni vorba, amândoi de mână am fost, m-am dus eu să ce? Ne-am dus amândoi de mână, ne-am ţinut de mână continuu zi şi noapte atunci, împreună. Că asta este... acuma ...

Ion Cristoiu: Deci a fost şi lovitură de stat?

Mircea Diaconu: Şi lovitură de stat, păi uitaţi ce se întâmplă. S-a întâmplat aşa, au flambat că au avut nevoie de acoperire populară, au folosit-o, energia era reală şi au declanşat-o, după aia nu au mai putut să o mai bage înăuntru, asta a fost după părerea mea cheia morţilor atât de mulţi şi a sângelui şi restul, nu puteau să îi mai bage în casă ca să îşi facă desenele şi jocurile... asta este.

Eu nu am această ţintă esenţială a vieţii, dacă nu ajung preşedinte nu mai respir sau nu ştiu ce mi se întâmplă, nu. E pur şi simplu ca un fel de ofrandă sau ofertă, luaţi-o cum vreţi, pusă pe masa tuturor

Monica Mihai: După 30 de ani dumneavoastră sunteţi candidat la cea mai înaltă funcţie din stat, eu am o întrebare care ne duce puţin mai în prezent şi anume care este candidatul de care vă temeţi cel mai mult în această cursă?

Mircea Diaconu: Muşcă vreunul?

Monica Mihai: Spuneţi-ne dumneavoastră.

Mircea Diaconu: Îmi pare rău că se termină discuţia noastră acuma... de ce să mă tem? Păi uitaţi ce se întâmplă eu nu am această ţintă esenţială a vieţii, dacă nu ajung preşedinte nu mai respir sau nu ştiu ce mi se întâmplă, nu. E pur şi simplu ca un fel de ofrandă sau ofertă, luaţi-o cum vreţi, pusă pe masa tuturor, alegeţi, pun şi eu pe a mea aici, cu ce v-am deranjat? De ce să mă tem că ce? Că alta e mai bună, foarte bine voi alegeţi. Că e mai frumoasă, mai folositoare, mai de moment, luaţi-o, foarte bine, o pun şi eu pe a mea care e altfel. Pretenţia mea, dorinţa mea e să înţeleagă cât mai mulţi oameni că e altă ofertă, plus că era are în spate o energie de care cred că e nevoie, ne partizanatul. Eu nu sunt o persoană partizană, în clipa asta şi ca statut, iar preşedintele nu trebuie să fie... să nu practice partizanul.

Monica Mihai: Acesta este avantajul dumneavoastră?

Mircea Diaconu: Asta este averea mea în povestea asta, faptul că sunt independent şi nepartizan şi oferta mea, discursul meu este pentru toată lumea, am fost întrebat dacă sunt de stânga, de dreapta, nu sunt deloc, orice. Deci eu trebuie să fiu un preşedinte al absolut tuturor, stânga sau dreapta şi ce avantaje o să aibă cele două sau cele trei partide care te sprijină, ce ai negociat cu ei? Nu domnule, deci aşa a fost discuţia noastră, după ce am pledat şi am explicat lucrurile astea, ori le-am explicat după care ei au zis în regulă. Ei au înţeles că pentru bătăliile politice absolut fireşti, polemicile fireşti, ca şi cea de azi, de acum, e nevoie de un arbitru, e nevoie de o zonă de siguranţă care le asigură tuturor şi cetăţenilor un arbitraj corect al bătăliei politice şi ăsta a avantajul meu.

Ei când m-au votat m-au votat pe mine, dacă eu nu mai sunt acolo, ele nu mai sunt valabile. E ca un contract care moare instantaneu

Monica Mihai: În ideea că nu veţi ajunge în turul al doilea, pe cine aţi lua în considerare să sprijiniţi?

Mircea Diaconu: Dacă ajung în turul doi?

Monica Mihai: Dacă nu ajungeţi în turul al doilea pe cine aţi sprijini dintre cei care ar...

Mircea Diaconu: Păi cum să sprijin, păi nu sunt partid sau vot, ei zic că au voturi, fiecare are armata lui politică cu votanţii săi, fiecare ştie şi procentele şi reţeaua şi atunci au efortul, ceea ce şi asta e aiurea, să mute voturile sau să le dea lui sau lui...

Ion Cristoiu: Deci dumneavoastră spuneţi că lăsaţi fiecare să voteze din...

Mircea Diaconu: Păi da, eu nu am grup.

Monica Mihai: Da, dar puteţi să faceţi o sugestie.

Ion Cristoiu: O să aveţi un capital de voturi. Cu ele ce faceţi?

Mircea Diaconu: Ce sunt ale mele? Staţi un pic domnule că nu sunt ale mele.

Ion Cristoiu: A spus că nu sunt ale lui şi e dreptul lui, fiecare...

Mircea Diaconu: Bineînţeles. Şi ei când m-au votat m-au votat pe mine, dacă eu nu mai sunt acolo, ele nu mai sunt valabile. E ca un contract care moare instantaneu. Păi ce să fac?

Ion Cristoiu: Da, şi susţineţi că nu aveţi dreptul să le spuneţi votaţi pe ăla sau pe ăla că nu sunt...

Mircea Diaconu: Nu sunt ale mele. Ei au, e o reţea, deci ei au asigurate, primarii au voturile lor, e o reţea.

Monica Mihai: Atunci probabil aceasta trebuie să fie întrebarea domnul Tăriceanu pe cine ar sprijinii în turul al doilea sau pe domnul Ponta.

Mircea Diaconu: Ei sunt partide, ei pot să facă lucrurileastea, au reţele, au oameni şiaşamai departe. Eu nu am aşa ceva şi nici nu vreau şi nu e cazul de niciun fel.

O să fac un document de o pagină şi jumătate în care vor fi noţiuni care înseamnă domenii, zone de interes maxim pentru un preşedinte, care au rămas nesăpate, cultivate, curăţate de ani şi ani de zile.

Monica Mihai: Cam care este scorul pe care mizaţi dumneavoastră?

Mircea Diaconu: Dar nu mizez.

Monica Mihai: Presupun că v-aţi făcut nişte calcule.

Mircea Diaconu: Nu. Niciun calcul. V-am explicat, soţia mea a înţeles perfect şi cei de acasă au înţeles, am nevoie să mă exprim, am nevoie să mă descarc, am nevoie să spun aceste lucruri, asta e nevoia mea, restul e consecinţă. Cât e, cum e, nu mă uit la nimic. Pe de altă parte asta cu sondajele, mai lăsaţi-mă, scuzaţi-mă, să mă scuze şi domnul Pieleanu, astea de aici, probabil e exitpooll-ul şi votul, atât poate să fie valabil. Astea nu sunt, se mişcă, se plimbă, nu vedeţi ce diferenţe sunt între ele. Nu e, sunt tot felul de interese şi de perdele de fum, nu mă interesează. Care este propunerea dumneavoastră pentru români, care este oferta pe care o faceţi.

Monica Mihai: Ne-aţi explicat aşa, cum sunteţi dumneavoastră, cam ce aşteptări aveţi, dar n-am înţeles exact care este programul sau proiectul de ţară pe care îl propuneţi.

Mircea Diaconu: Nu. Nu e niciun proiect de ţară. Asta este altă prostie, este ca şi hai să semnăm doamna Dăncilă şi cu PSD, în fine, hai să semnăm pactul că nu.. mă rog, trai bun sau mai ştiu eu ce, şi aşa mai departe. Nu, proiectul poate să apară la un moment dat. Deci eu nu mi-l aduc de acasă şi îl pun pe masă şi dacă eu sunt preşedinte de mâine zic executaţi proiectul meu de ţară. Nu.

Monica Mihai: Dar totuşi românii trebuie să ştie exact viziunea preşedintelui asupra ţării.

Mircea Diaconu: Ba da. În istoria noastră au fost generaţii care au discutat au aşezat argumente până când ele s-au transformat la un moment dat într-un proiect de ţară, cum a fost proiectul unirii de exemplu şi care a fost pe generaţii. Alea sunt proiecte de ţară. Astea sunt prostii, restul, sunt improvizaţii politice, iar preşedintele nu executiv concret, deci el nu poate să zică fac asta, asfaltez şi aşa mai departe, nu poate să facă asta.

Monica Mihai: Nu, dar poate să traseze anumite linii.

Mircea Diaconu: Ba da. Staţi un pic să explic clar. Nu vi l-am adus pentru că lucrez încă la el să-l fac scurt, de o pagină jumătate, că el are multe pagini acum. Nu mă interesează asta, şi o să-l fac de o pagină şi jumătate în care vor fi noţiuni care înseamnă domenii, zone de interes maxim pentru un preşedinte, care au rămas nesăpate, cultivate, curăţate de ani şi ani de zile.

Relaţia cetăţean - stat este periculoasă groaznic astăzi când există riscuri geopolitice, riscuri de tot felul, mari, asupra noastră

Monica Mihai: Sâmbătă veţi face public acest document? Odată ce se lansează oficial campania?

Mircea Diaconu: Normal, că îl termin n-am avut timp până acum, în fine, timpul fizic să pot să stau seara la un moment dat şi să mi-l structurez atât de scurt şi de dens încât să se înţeleagă simplu şi clar. Noţiunea şi trei sau patru subdiviziuni. Atât, ca o schemă dacă vreţi, de domenii de competenţe ale preşedintelui şi care nu au fost atinse de nimeni până acum. Asta nu zic că e descoperirea mea, nu, aşa e în Constituţie şi ele rămân ca nişte buruieni. Toată zona asta de mentalităţi publice, de comportamente publice, nu poţi să dai o lege sau să dea parlamentul dar o dă degeaba, că de mâine să avem bun-simţ sau să ne comportăm altfel între noi. Sunt zone de tipul ăsta de minima moralia ca să cităm un alt prieten de-al nostru, domnul Pleşu, lăsate în paragină. Şi ele produc nişte efecte cutremurătoare în toate domeniile, ca un vascularizare rea-negativă care se împrăştie peste tot la om şi la naţie. Trebuie săpate, refăcute, aşezate la locul lor. Poftim, vă dau un exemplu dacă vreţi, relaţia cetăţean-stat e grotescă. Senzaţia cetăţeanului este nu departe de ceauşism în care ajunseseră oamenii plătiţi prost, dispreţuiţi, umiliţi în fiecare zi, la vremea aia făceam un fel de notam aşa din când în când, câte o întâmplare a zilei şi se numea, pusesem şi un titlu, umilinţa zilnică. După revoluţie m-am oprit n-am mai scris. Dar zilnic simţeai că ceva te umileşte, asta era senzaţia de atunci. La un moment dat am văzut pe unul, trecea cu maşina mă duceam la ţară şi era un combinat de îngrăşăminte sau de ce-o fi fost, furaje, şi unul încerca să treacă cu un sac în cârcă peste şosea în partea cealaltă. A văzut farurile şi s-a trântit în şanţ cu sac cu tot. Şi am trecut şi mi-a rămas ăla în cap. domnule, ăla încerca şi ăla să crească un porc, să suplinească ceva, să mănânce şi el de Crăciun ceva, nu te puteai supăra pe unul care pleca cu buzunarele pline de cuie dacă fabrica făcea cuie, sau un furt mărunt ca să poată trăi pentru că statul ăla umilea şi îl dispreţuia. mă tem că nu suntem departe de chestia asta. Cetăţeanul are sentimentul că e vânat, că e dispreţuit, vezi efectul ăsta de ”nişte fete acolo la Caracal şi peste tot, nu ne ocupăm de astea, ne ocupăm de ăia marii nu de” în sensul ăsta. Deci, relaţia cetăţean - stat este periculoasă groaznic astăzi când există riscuri geopolitice, riscuri de tot felul, mari, asupra noastră pentru că cetăţeanul trebuie să fie partener cu statul, trebuie să fie colaborare perfectă între ei, ca un tot trebuie să ne apărăm la un moment dat ori dacă vine un moment dat din ăla rău cetăţeanul are toate motivele să se întoarcă cu spatele, să nu-i pese de ce se întâmplă cu ţara lui, cu noi şi aşa mai departe. E un dezastru chestia asta. Asta trebuie refăcută şi nu-i cu lege nu-i cu dă-l afară pe ăla sau pe ălalt, nu e cu altfel. Şi asta e competenţa unui preşedinte lăsată în paragină. Şi vă pot spune o mulţime de subiecte de tipul ăsta , de părăginire de tipul ăsta în zona societăţii, a naţiunii. Plus că, vedeţi, citez din Iorga şi care se referea, mă rog, într-un moment istoric anumit, era vorba de a reface conştiinţa de sine naţiei. Din când în când trebuie să refaci conştiinţa de sine a naţiei. Ce înseamnă asta?Cine eşti, cine suntem, de ce suntem şi aşa mai departe, ca un fel de avere, un fel de doză de demnitate pe careo are fiecare om când pleacă el unde pleacă, treaba lui, să culeagă orice pe lume, dar să aibă doza lui de demnitate şi de pedigree în clipa în care altcineva, stat sau persoană îl umileşte, îl atacă el să se poată apăra. Dacă nu aremărunţişul ăla de demnitate în el, ”sunt şi eu cineva pe lume, tu nu vorbeşti aşa cu mine”, atunci îl calcă în picioare oriunde şi oricine, e nimeni.

Am refuzat nişte filme, să ştiţi. Refuz mai mult decât joc. Mă mai invită, dar mai rar

Ion Cristoiu: O întrebare care o să vă supere. Mă înşel eu sau omul politic Mircea Diaconu a avut mult mai multe succese în ultimul timp decât actorul Mircea Diaconu?

Mircea Diaconu: Păi de ce să mă supere?

Ion Cristoiu: Păi dacă îi spui asta unui actor se supără.

Mircea Diaconu: Staţi un pic, hai să ne înţelegem asupra unui lucru aspect. Până la urmă ce e actoria, este o formă de comunicare...

Ion Cristoiu: A, da, nu mă gândeam la asta...

Mircea Diaconu: Păi da, asta este.

Ion Cristoiu: Am înţeles.

Mircea Diaconu: Deci te aşezi în faţa.. îţi pregăteşti...

Ion Cristoiu: Deci nu suferiţi că nu mai aveţi roluri.

Mircea Diaconu: Doamne fereşte.

Ion Cristoiu: Ultimul a fost într-un film ... Şerban Marinescu. Aţi mai jucat în vreun film?

Mircea Diaconu: Nu, dar am refuzat nişte filme să ştiţi.

Ion Cristoiu: A, interesant.

Mircea Diaconu: Refuz mai mult decât joc.

Ion Cristoiu: A, eu credeam că nu vă mai invită, ca să vă supăr.

Mircea Diaconu: Ba mă mai invită, dar mai rar.

Ion Cristoiu: De ce?

Mircea Diaconu: De bătrâni e vorba mai târziu, sunt nişte taţi care trebuie jucaţi, taţii sunt mai puţini...

Ion Cristoiu: A, bună, noi nu avem repertoriu decât din ăsta, şi apropo înainte de răspunde, de ce nu aţi jucat şi roluri fioroase, pe Richard al III vi s-a propus vreodată? Adică ceva din ăsta ...

Mircea Diaconu: Nu, dar am jucat Criminali. Am jucat unul care omora un om.

Ion Cristoiu: Deci puteţi să fiţi şi în rol de criminal.

Mircea Diaconu: Păi da domnule, când l-am jucat...

Ion Cristoiu: Era un criminal de treabă.

Cred că e greu turul întâi, turul doi este şi mai greu, dar cel mai frică mi-e de turul trei

Mircea Diaconu: Nu numai asta, dar trebuie să-l înţelegi până şi pe ăla, că nu-l poţi juca dacă nu poţi să-l înţelegi. Am jucat un contabil de CAP, o jigodie de nedescris în tandem cu Amza Pelea care preşedintele CAP-ului şi eu eram contabilul şef. Voiam amândoi să-l înfundăm pe unul care era inginer şef tânăr şi frumos şi drăguţ şi nu ştiu ce şi complotam să-l radem pe ăla şi ca să pot face personajul nu m-am spălat pe cap o lună de zile, ca să am senzaţia că sunt slinos. Că nu, la imagine nu se vedea neapărat diferenţa, dar să am sentimentul eu în capul meu, în sinea mea că sunt slinos şi mergeam puţin aplecat aşa şi când aveam de vorbit cu cineva mă băgam până la doi centimetri de gura lui, adică în el ceea ce este absolut scârbos.

Ion Cristoiu: Nu în film, în realitate?

Mircea Diaconu: În personaj.

Ion Cristoiu: Ca personaj.

Mircea Diaconu: Absolut aşa. Ca personaj şi în buzunarul ăla al costumului meu pusesem o sută de lei şi în timp ce vorbeam sau trăiam pe acolo ca personaj băgam mâna în buzunar şi frecam banii ăia. Astea au fost reperele mele de jigodie cumva, adică trebuie să mă pun în postura aia. Aţi înţeles, asta încerc să...

Ion Cristoiu: Mai trebuie să vă mai puneţi în postura de preşedinte. Ce-o să puneţi în buzunar?

Mircea Diaconu: Nu pun nimic în buzunar.

Monica Mihai: O să vedem pe zece noiembrie dacă şi românii vor fi de acord să dea un vot de încredere.

Mircea Diaconu: Pe 10 e prima rundă.

Monica Mihai: Pe10 e abia prima rundă, pe 24, runda a doua.

Mircea Diaconu: Eu mai zic ceva ca să vă amuz un pic sau să fiu şi autoironic, de turul întâi cred că e greu turul întâi, turul doi este şi mai greu, dar cel  mai frică mi-e de turul trei.

Monica Mihai: Vă mulţumim foarte mult că aţi acceptat să staţi de vorbă cu noi în această seară, o să vă urmărim şi programul în momentul în care veţi publica acel rezumat al programului dumneavoastră. Domnul Cristoiu, vă mulţumesc pentru ediţia specială din această seară, doamnelor şi domnilor până la ediţia viitoare la revedere.

Citește mai departe:

Citește și: