Marinela Sarbu
91 vizualizări 8 ian 2020

”Acum că ne-au înţeles puterea, este timpul ca Statele Unite să îşi retragă trupele din Orientul Mijlociu”, a transmis printr-un comunicat comandantul militar al Gărzile Revoluţionare, Mohammad Baqeri, potrivit televiziunii de stat.

Iranul a lansat atacuri de rachete asupra forţelor conduse de SUA în Irak la primele ore ale dimineţii de miercuri, în represalii pentru atacul cu drone americane asupra unui comandant iranian a cărui moarte a stârnit temeri privind un război mai lung în Orientul Mijlociu.

Mai multe rachete au lovit în zona bazei Al-Asad din vestul Irakului, însă momentan nu este clar dacă există victime în urma atacului.

Casa Albă a anunţat că este la curent cu situaţia, iar preşedintele Donald Trump a fost informat şi "monitorizează" situaţia.

Vicepreşedintele american Mike Pence a vizitat baza în noiembrie 2019.

Relaţiile între SUA şi Iran sunt extrem de tensionate după ce armata americană l-a asasinat vineri dimineaţă, în capitala Irakului, Bagdad, pe generalul Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran. Ca reacţie, autorităţile iraniene au lansat mai multe ameninţări la adresa Statelor Unite.

Ca răspuns la avertismentele Iranului cu represalii, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump a ameninţat că va lovi 52 de site-uri iraniene, inclusiv ţinte culturale, dacă Teheranul atacă americani sau obiective americane, adâncind o criză care a sporit temerile unei noi conflagraţii în Orientul Mijlociu.

Citește și: