Departamentul Externe
467 vizualizări 29 apr 2019

Se crede că rămăşiţele umane aparţin uneia dintre victimele militarului cipriot care a mărturisit că a ucis şapte femei şi fete.

De valiză era legată o bucată de beton cu scopul de a menţine recipientul pe fundul lacului, au anunţat autorităţile, care au precizat că în urma autopsiei se va stabili identitatea persoanei decedate.

Suspectul le-a declarat anchetatorilor că a ascuns mai multe cadavre ale unor femei în trei valize, aflate pe fundul unui lac. Autorităţile au descoperit valizele folosind o cameră robotică. Aceasta va fi folosită şi pentru căutarea celei de-a treia valize, despre care se crede că se află tot sub apă, în apropiere.

Criminalul este un bărbat în vârstă de 35 de ani, căpitan în cadrul Gărzii Naţionale. Lacul în care a aruncat cadavrele se află la 32 de kilometri vest de capitala Nicosia.

Printre victimele bărbatului se numără şi două românce, mamă şi fiică. Ele au fost date dispărute încă din luna septembrie a anului 2016.

Potrivit unor surse citate de ABC News, criminalul riscă ani grei de închisoare pentru crimele comise.

Mii de oameni au protestat în faţa Palatului Prezidenţial, vineri, pentru a întreba autorităţile de ce nu au reuşit să oprească crimele încă de când primele femei au fost date dispărute.

 

Citește și: