Marinela Sarbu
265 vizualizări 11 iul 2019

”Confirmăm faptul că acesta va fi audiat”, a declarat purtătorul de cuvânt al biroului. Acesta a refuzat să dea detalii cu privire la motivul citării, care va avea loc pe data de 11 iulie.

Poroşenko, deţinător al uneia dintre cele mai mari afaceri în domeniul confecţiilor din ţară, a pierdul alegerile przidenţiale din luna aprilie în favoarea actorului Volodimir Zelenski, care a promis în campania electorală că va lupta împotriva corupţiei.

Zelenskiy a candidat pentru funcţia de preşedinte, fără a avea nicio experienţă politică. El a jucat rolul unui profesor într-o comedie TV, care a devenit în mod neaşteptat preşedinte după ce un elev a filmat tirada lui împotriva politicienilor corupţi şi a postat videoclipul online.

Partidul său, Slujitorul poporului, conduce acum în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 21 iulie, având sprijinul a 37,8% dintre cei care au declarat că vor vota, potrivit unui sondaj realizat în perioada 25 iunie-7 iulie de Institutul de Cercetare KIIS.

Partidul Solidarităţii Europene al lui Poroşenko beneficiazîă de sprijinul a 7,2% din cei chestionaţi, plasându-l pe locul al treilea.

Citește și: