Alexandru Costea
349 vizualizări 10 ian 2020

„Ne întâlnim la acest Consiliu extraordinar pentru Afaceri Externe privind evoluţiile din Irak şi Iran. Acum UE are şansa de a se implica în rezolvarea crizei. Aş fi preferat, sincer, să avem întâlnirea la începutul săptămânii, pentru că eşti mai eficient atunci când reacţionezi mai devreme.UE poate discuta azi modul cum se poate implica şi, în opinia mea, în a ajuta Irak să se stabilieze. Există un apel al Parlamentului irakian pentru ca trupele străine să se retragă. Nu cred că asta contribuie la stabilitatea în regiune, pentru că aceste trupe sunt acolo pentru a antrena forţele irakiene să fie mai puternice în faţa ameninţărilor teroriste”, a spus Bogdan Aurescu, vineri, la Bruxelles.

Parlamentul Irakului a adoptat o rezoluţie prin care cere evacuarea militarilor americani din Irak, în urma raidului aerian al Statelor Unite ale Americii prin care a fost asasinat generalul iranian Qasem Soleimani, considerat de regimul de la Teheran un erou al luptei împotriva terorismului.

Premierul Irakului, Adel Abdul Mahdi, i-a transmis ambasadorului SUA la Bagdad, Matthew Tueller, că ambele părţi trebuie să coopereze în privinţa retragerii trupelor americane.

Statele Unite au aproximativ 5.000 de militari în Irak, implicaţi în misiuni de instruire a serviciilor de securitate irakiene pentru contracararea reţelei teroriste Stat Islamic.

Sursă FOTO: Bogdan Stamatin / Mediafax Foto

 

Citește și: