Departamentul Externe
58 vizualizări 8 ian 2020

Conform jurnaliştilor de la lefigaro.fr, patinatoarea rusă era legată de plafonul arenei, printr-un sistem de inele din fier. Deocamdată nu se ştie dacă femeia şi-a pierdut echilibrul sau a fost o defecţiune a sistemului de prindere, scrie Mediafax. Cert este că a fost transportată de urgenţă la spital, iar viaţa îi este în pericol.

„Dintr-un motiv pe care ancheta urmează să-l stabilească, ea şi-a pierdut brusc echilibrul şi a căzut pe gheaţă de la o înălţime de aproximativ cinci metri. Din nefericire, viaţa ei este în pericol.” , a transmis un purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Jocurile Olimpice de Tineret debutează pe 10 ianuarie, iar ultima reprezentaţie are loc pe 22 ianuarie. La competiţie vor fi prezente 70 de state, printre care şi România. Românii, în număr de 35, vor lua startul în întrecerile de biatlon, bob, hochei pe gheaţă, patinaj viteză, sanie, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi alpinism, schi fond şi snowboarding.

Constantin Surdu va fi portdrapelul delegaţiei României la Lausanne. El va concura în proba de schi alpinism. În 2019 a ocupat locul al 8-lea în proba de ştafetă a Campionatelor Mondiale de cadeţi, în vreme ce la Campionatele Europene de cadeţi din 2018 s-a clasat pe locul al 6-lea în proba de sprint.

Citește și: