Mihai Draghici
436 vizualizări 13 apr 2019

Incidentul a avut loc sâmbătă în faţa Ambasadei ucrainene din Marea Britanie, în zona Holland Park, Kensington, din Londra.

Ambasada Ucrainei a semnalat că maşina oficială a ambasadorului, care era staţionată, a fost lovită intenţionat de un alt vehicul. "Poliţia a venit imediat, iar vehiculul suspect a fost blocat. În pofida blocajului, atacatorul a lovit încă o dată vehiculul diplomatic. În replică, agenţii de poliţie au deschis focul spre vehiculul suspect", a transmis Ambasada Ucrainei, citată de agenţia Reuters.

Poliţia metropolitană londoneză a transmis, potrivit BBC, că şoferul vehiculului a vrut să atace şi agenţii cu vehiculul, astfel că aceştia au deschis focul şi au utilizat un dispozitiv electric de imobilizare.

Un individ în vârstă de 40 de ani, şoferul vehiculului, a fost reţinut, nu este rănit, dar a fost transportat la un spital din raţiuni de precauţie.

Incidentul s-a încheiat şi nu este considerat a fi de tip terorist. Agenţii Scotland Yard încearcă să afle motivele atacului şi dacă sunt implicaţi complici.

Foto: Pixabay

 

Citește și: