Marinela Sarbu
1611 vizualizări 6 ian 2020

„Avem o bază aeriană extrem de scumpă, care este acolo. A costat miliarde de dolari pentru a o construi, cu mult înainte de mandatul meu. Nu plecăm decât dacă ne vor plăti înapoi pentru asta”, a declarat Trump reporterilor care în însoţeau într-o călătorie cu avionul prezidenţial Air Force One.

Trump a spus că, dacă Irak a solicitat forţelor americane să plece şi acest lucru nu s-a făcut pe o bază prietenoasă, „le vom percepe sancţiuni aşa cum nu le-au mai văzut niciodată. Va face ca sancţiunile împuse Iranului să pară oarecum blânde”.

Parlamentul de la Bagdad a adoptat duminică o rezoluţie prin care cere Guvernului să expulzeze trupele americane din Irak, în urma unui raid aerian al forţelor SUA care l-a vizat pe generalul iranian Qasem Soleimani.

Rezoluţia solicită Guvernului irakian să anuleze cererea de asistenţă adresată coaliţiei coordonată de SUA, care operează în Irak împotriva reţelei teroriste Stat Islamic.

"Guvernul irakian trebuie să lucreze pentru a pune capăt prezenţei oricăror trupe străine pe teritoriul irakian şi pentru a le interzice să folosească spaţiul terestru, aerian sau acvatic indiferent de motiv", se afirmă în rezoluţie.

Premierul irakian Adel Abdul Mahdi a cerut Parlamentului să ia măsuri urgente şi să pună capăt prezenţei trupelor străine cât mai curând posibil. Liderul de la Bagdad a acuzat SUA de încălcarea suveranităţii Irakului.

Citește și: