Mircea Olteanu
539 vizualizări 2 ian 2020

Ministerul de Interne al Turciei a iniţiat o anchetă privind fuga lui Ghosn în Liban, via Istanbul.

Persoane informate în legătură cu acest caz au declarat pentru Reuters că Ghosn, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din lume, a ajuns luni la Beirut, la bordul unui avion privat care a decolat de la Istanbul.

Site-ul Hurriyet a relatat, citând un oficial din cadrul Ministerului de Interne de la Ankara, că poliţia de frontieră turcă nu a fost notificată cu privire la sosirea lui Ghosn, astfel că intrarea şi ieşirea lui din ţară nu au fost înregistrate.

Avionul privat a aterizat luni la 5:30 am (Ora României 04:30) la aeroportul Ataturk din Istanbul, conform Hurriyet.

Omul de afaceri, care deţine cetăţenie franceză, libaneză şi braziliană, a fost transportat clandestin din Japonia în Liban de o companie privată de securitate în urmă cu câteva zile.

Arestat în 2018 în Japonia, Carlos Ghosn, care este acuzat că nu a declarat compensaţii în valoare de zeci de milioane de dolari şi de deturnare de fonduri, a fost eliberat pe cauţiune de o instanţă niponă în aprilie.

Decizia de a fugi din Japonia ar fi avut la bază percepţia acestuia că este maltratat de către sistemul judiciar din Japonia şi că acolo nu poate primi o judecată corectă din moment ce există o "prezumţie de vinovăţie".

"Nu am fugit de justiţie – am fugit de injustiţie şi persecuţie politică", a spus Carlos Ghosn, marţi, într-o declaraţie prin email pentru presa americană. Rata de condamnare în Japonia este de 99%, potrivit statisticilor citate de WSJ.

Încă nu este clar cum a reuşit Ghosn să scape de supravegherea autorităţilor judiciare din Japonia în aşa fel încât să se îmbarce în avionul privat care l-a dus în Turcia. Potrivit presei libaneze, acesta ar fi fugit din Japonia ascuns într-o cutie de instrumente muzicale după ce o trupă de cântăreţi i-ar fi vizitat casa din Tokyo în perioada Crăciunului.

Citește și: