Razvan Tupa
1589 vizualizări 12 ian 2020

Principala problemă o reprezintă faptul nu atât decizia în sine cât momentul în care a fost făcută. Regina, în vârstă de 93 de ani, îl rugase pe Harry să fie reţinut când e vorba despre annţuri sau despre viitorul cuplului.

"Mi-am luat fratele în braţe toată viaţa şi nu mai pot să o fac. Am devent entităţi separate”, ar fi spus William despre noua situaţie a fratelui său.

Familia regală a anunţat pentru luni o întâlnire pentru a discuta aspectele problemei la reşedinţa reginei din Norfolk, Sandringham, la nord de Londra. Printre invitaţi se află potrivit presei regina Elizabeth II, prinţul Charles, prinţul William şi prinţul Harry.

Este prima întâlnire a familiei regale după anunţul retragerii lui Harry şi Meghan din prim-planul vieţii monarhice.

Unul dintre aspectele noii situaţii a cuplului este legată de independenţa financiară, cuplul anunţând că renunţă la banii primiţi din subvenţiile asigurate de familie din fondurile oferite de guvernul Britanic regalităţii.

Venitul, proprietăţile, protecţia şi chiar titlurile celor doi vor fi puse în discuţie pentru a se găsi o soluţie viabilă pentru retragerea cuplului.

Harry urmează să apară în public pentru prima dată de la efectuarea anunţului privind retragerea din prim-planul regalităţii, joi, pentru Cupa Mondială a Ligii de Rugby, la palatul Buckingham.

Miercuri, ducii de Sussex au anunţat şi că vor adopta "o abordare media revizuită" din primăvara acestui an. De exemplu, vor colabora cu "organizaţii de media democratice şi tinere şi cu viitori jurnalişti", iar unora li se va acorda acces exclusiv la evenimente regale.

Prinţul Harry, în vârstă de 35 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 38 de ani, s-au căsătorit pe 19 mai 2018, după o relaţie de doi ani. Archie Harrison Mountbatten-Windsor, primul lor copil, s-a născut pe 6 mai 2019. Cel de-al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii este al şaptelea în ordinea succesiunii la tron.

Citește și: