Gandul.info
Marian Avram
367 vizualizări 15 apr 2018

În cadrul unui interviu acordat pentru Fox News, Haley a precizat că printre obiectivele SUA în Siria se numără asigurarea că regimul de la Damasc nu va mai utiliza arme chimice, înfrângerea totală a reţelei teroriste Stat Islamic, dar şi supravegherea acţiunilor Iranului.

”Este obiectivul nostru să vedem trupele americane acasă, însă nu ne vom retrage din Siria până când nu ne vom îndeplini toate aceste obiective”, a declarat Haley.

În privinţa relaţiilor ruso-americane, Haley a precizat că acestea sunt ”foarte tensionate”, subliniind că Washingtonul îşi doreşte îmbunătăţirea relaţiilor cu Moscova.

Declaraţiile ambasadorului SUA la ONU au fost făcute la o zi după ce o coaliţie formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă dimineaţă (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc. Anunţul bombardamentului a venit de la preşedintele SUA, Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor "bombardamente punctuale" asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale "dictatorului" Bashar al-Assad. Preşedintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară.

Această decizie vine la doar două săptămâni de la anunţul lui Trump, care se lăuda că va retrage trupele americane din Siria.

”Vom pleca din Siria foarte curând. Îi vom lăsa pe alţii să se ocupe de ei (n.red.: de membrii Stat Islamic). (...) Trebuie să ne întoarcem în ţara noastră, acolo unde vrem să fim”, declara preşedintele SUA, care adăuga: ”Am cheltuit miliarde de dolari în Orientul Mijlociu şi ce am primit în schimb? Nimic”.

Citește și: