Vartan Arachelian
2723 vizualizări 29 oct 2018

Urmăriţi aici interviul realizat de Vartan Arachelian cu Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului:

V.A: Ştiu că sunteţi cel care a introdus bulina roşie în Capitală. Nu v-a fost uşor, aţi avut parte de reproşuri din partea proprietarilor. Să vedem succesiunea în care s-au petrecut cutremurele 

N.N: După cutremurul din 1940, specialiştii români au emis primele instrucţiuni pentru proiectare în vederea protejării faţă de seism. În 1943. Eu am publicat integral ce măsuri trebuie luate la cutremur.

V.A: La 3 ani după cutremurul din noiembrie 1940, nu s-a făcut nicio simulare de cutremur, cum am făcut noi cu câteva săptămâni înainte de acest cutremur.

N.N: Nu. La vremea respectivă, imediat după cutremur, toate construcţiile se verificau la sarcini gravitaţionale, nu la mişcări orizontale. Singura mişcare orizontală la care se făcea calculul era vântul. După 1940, inginerii care ştiau care era situaţia, mai ales în Italia, au preluat nişte norme şi din greutatea verticală, 5% au considerat că este o forţă orizontală care apare din cutremur. Şi aşa au început primele dimensionări. Dânşii din intuiţie au ajuns la coeficientul de 5%. Lucurile au evoluat, în '56 au apărut noi norme.

A venit epoca în care tot voiam să facem economie, o economie prost înţeleasă şi am coborât acest coeficient la 3%. A trebuit să vină cutremurul din 1977 să ne dăm seama că socotelile erau greşite şi am revenit astăzi la forţe orizontale de 5-6%, ceea ce au prevăzut inginerii români la 1943.

V.A: Care a fost cauza pentru dezastrul de la 1940? Nu se introduseseră construcţiile cu beton armat?

N.N: Ba da. La vremea respectivă, calculul nu se făcea decât la forţe gravitaţionale, nu şi la forţe orizontale, cum se întâmplă în timpul cutremurului. Forţele orizontale s-au luat în calcul după 1940. Ceea ce e important este că, în acea perioadă, construcţiile de beton armat erau temeinic făcute, iar între structurile de beton se punea zidărie de cărămidă bine arsă, bine împănată. Într-un bloc din acea perioadă, dacă vrei să baţi un cui, nu poţi.

V.A: Care au fost pierderile cele mai importante de la cutremurul din 1940?

N.N: În 1940, a fost un şoc pentru lumea românească. Se construise un bloc: Blocul Carlton. Vis-a-vis de Intercontinental, pe colţ şi s-a prăbuşit. Au fost tot felul de probleme. Se pare că la un moment dat, antreprenorii doreau să mărească spaţiile, au mai micşorat zidurile, au mai apărut elemente suplimentare şi toate aceastea au condus la prăbuşirea acestui bloc. La vremea respectivă, marele arhitect J. M. Cantacuzino a fost arestat pentru această treabă. Cel care făcuse proiectul de beton armat, un inginer Mavrodin locuia chiar în bloc şi s-a prăpădit. A murit la cutremur. Au fost avarii, distrugeri. În 1977, nivelul a crescut foarte mult. Am avut aproape 1.200-1.300 de morţi, un număr mare de sinistraţi, peste 10.000.

V.A: Cutremurul din 1977 a fost un cutremur mult mai puternic faţă de cel din 1940?

N.N: Nu. Problema e următoarea: cutremurul din 1940 a fost cam 7,6 pe scara Richter, a magnitudinilor, iar cel din 1977 a fost 7,4, dar a fost mai de suprafaţă. Adică cel din 1940 a fost la aproximativ 150 de km adâncime, cel din 1977 a fost la 130. 20 km. Se pare că e puţin, dar influenţează, pentru că dacă cutremurul e mai de suprafaţă, distrugerea e mai mare pe o zonă mai mică.

V.A: În 1996, când aţi venit la minister, aveaţi un dosar al cutremurului din 1977? Ştiaţi despre ce era vorba? S-a vorbit de-a lungul timpului că veniseră nişte experţi japonezi care să cerceteze urmările catastrofei de atunci din 1977. E adevărat?

N.N: Problema e... că nouă ne plac poveştile... Noi avem o şcoală de construcţii extraordinară. În 1977-1978-1979, inginerii care erau la INCERC au organizat o amplă cercetare pe 18 mii de clădiri din Bucureşti. 18.000 de fişe care au fost puse într-un subsol. În 1977, au venit tot felul de specialişti. Richter, care are scara lui, a zis că Bucureşti este capitala cu cel mai mare risc seismic din Europa.

***

V.A: Îl avem la telefon pe domnul Dan Lungu, care este profesor la Universitatea de Construcţii. Ce consecinţe a avut apariţia acestor buline pe nişte blocuri din Capitală care continuă să existe după 20 de ani. Credeţi ca se vor mai putea face bine aceste blocuri?

Dan Lungu: Au avut un destin diferit de al celor care l-au gândit. Noi asistăm la mai mult de jumătaate din blocurile cu buline care au bulinele date jos, asistăm la neprioritizarea clădirilor după prezenţa acestor buline şi la absenţa unei politici care să se transforme în realitate, în ceea ce priveşte consolidarea blocurilor vulnerabile. Bucureştiul a primit o ştampilă de la un jurnalist britanic care a spus: Este capitala europeană a cutremurelor. Oraşul cu cel mai mare număr de victime la un cutremur în secolul care a trecut. 1.500 de oameni în 1977 şi circa 7.000 de răniţi. Am făcut exerciţii, planuri, instituţii, de toate. Am vorbit mult, am început să facem reexpertizări. În realitate, problema este la genunchiul broaştei.  Există o certitudine că blocurile înalte de pe marile bulevarde, definitorii pentru aerul modern al Bucureştiului la vremea în care au fost construite, Magheru, Bălcescu, Calea Victoriei, ş.a. clădirile înalte de aici sunt construite cu 0 cunoştinţe de inginerie seismică. Prima conferinţă de inginerie seismică a avut loc în 1956 în SUA. De-abia atunci au început lucrurile şi cunoştinţele să se nască şi să se aplice. În momentul de faţă, există o cunoaştere perfecţionată despre comportarea clădirilor la cutremur şi toate clădirile acestea înalte de la 5-6 etaje în sus, în special sunt repetente în raport cu aceste cunoştinţe. Ele au nu numai defectul că nu au fost proiectate ca atare, dar au şi defectul că comportarea acestora în caz de cutremur se dovedeşte a fi una casantă. Se prăbuşesc repede şi nu au proprietăţile de ductilitate pe care clădirile trebuie să le aibă. Nu există prioritizări.

V.A: Dar am văzut de curând că a fost înfiinţată o companie de către primăria Bucureştiului.

D.L: Compania are un titlu, care e greu de acceptat ca titlu: Compania de Consolidare a Clădirilor. Când noi avem o clădire consolidată pe an, din 1990 încoace. Aveam 1.500 de expertize pe an în anii 1990. Toată lumea spera că băgând o casă pe lista de priorităţi de consolidare, va fi consolidată cu ajutorul statului. S-a dovedit că nu funcţionează, astăzi avem 1-2 clădiri expertizate pe an. Am avut cel mai mare exerciţiu de protecţie seismică care se poate imagina - după părerea mea, o idee foarte bună - dar a fost ca o piesă de teatru perfectă. Dar lipseau actorii. Actorii sunt casele care stau să se prăbuşească la cutremur. O altă observaţie pe care o am asupra exerciţiului este că numărul de răniţi este de circa 7-10 ori mai mare decât numărul de victime. Ori aici nu a fost aşa. 4.000 de victime pentru Bucureşti este o catastrofă aboslută, nu este un scenariu. Înseamnă 100 de clădiri făcute praf. Lipsesc inginerii constructori în tot acest scenariu.

V.A: Ce a făcut Guvernul dumneavoastră, domnule Noica?

D.L: Nu cred că e cazul de a discuta despre culori politice în acest subiect. Este un subiect al românilor, nu are nicio legătură cu asta. Este o chestiune de protecţie a cetăţenilor acestei ţări şi este tot o formă de stare de război. Adică nu mai e treabă de culori sau de preferinţe de altă natură. Toată lumea trebuie să gândească colinear, cu gândul de a consolida clădirile. Care din ele, o listă de priorităţi, cu cât mai înalte, cu cât mai avariate în 1977, cu cât au parterul mai liber, adică de magazine, fără ziduri despărţitoare, cu cât sunt mai nesimetrice în plan, cu atât sunt mai periculoase.

V.A: Deci, trebuie să aibă prioritate la consolidare.

D.L: Degeaba facem liste cu clădiri cu un etaj, cu două, consolidate de proprietari. V-aş da şi la proprietari un exemplu ilustru, Carul cu Bere, cel mai frumos restaurant al Bucureştiului, care se consolidează de către proprietar. O clădire cu totul remarcabilă pentru patrimoniu. În zonele în care se găsesc aceste clădiri, circa o treime din clădiri sunt din lista monumentelor istorice, cu diverse grade de protecţie. Blocul Patria, a devenit o clădire monument. 

V.A: Domnule profesor Noica, ce aţi făcut la Convenţia Democratică, în afară de faptul că aţi pus aceste buline? Adică se putea face ceva, sau bugetul era prea sărac?

N.N: Problema este următoarea: în momentul când am ajuns la minister, am refăcut Consiliul Tehnic Superior, despre care am scris şi care a vizat toate lucrările mari între cele două războaie. Am adus specialişti de mare valoare. Profesorul Lungu, profesorul Stănescu, oameni de o specialitate deosebită. Ne-am sfătuit şi am hotârât în 1999, ca primă măsură, să stabilim 100 de clădiri peste 4 nivele, care au fost construite înainte de 1940 fără norme seismice, să punem nişte buline pe ele, pentru a atenţiona proprietarii şi societatea, că ele reprezintă un pericol. Dar nu numai din cauza proprietarilor. 50 de ani, statul comunist nu a făcut nimic, iar oamenii aceia erau sărăciţi: Eşti proprietar, răspunde! Acesta este un cinism. După ce am pus aceste lucruri, pentru anul 2000, deja am alocat o sumă de bani şi au început proiectarea şi consolidarea anumitor clădiri, astfel încât în anii următori să continuăm. Am făcut un lucru foarte interesant, consider eu. Problema mare era problema banilor. Oamenii nu aveau bani. Şi atunci am considerat că trebuie să creăm o lege pentru constituirea unui fond special pentru protecţia seismică, proiect de lege de 4 pagini care a fost trecut prin Senat.

Am considerat că prin acest fond, consolidarea celor 100 de clădiri cu risc seismic să fie plătită din bugetul statului. Era foarte corect acest lucru, pentru că oamenii nu aveau bani. Am mai pus o condiţie: ca aceste lucrări să fie date unor firme de specialitate, care să fie agreate de Consiliu. Dar, în 2001, noi am plecat, iar guvernarea Năstase a desfiinţat Ministerul Lucrărilor Publice. Un Minister înfiinţat de 150 de ani, de pe vremea lui Cuza.

 

Citește și: