Lucian Vasilescu
3235 vizualizări 28 dec 2016

În anii ʼ80, George Michael era singurul muzician alb care putea face faţă coloşilor Prince şi Michael Jackson, dar nu s-a lăsat orbit de reflectoarele gloriei. La începutul anilor ʼ90, Michael a acordat un interviu revistei Paris Match.

Întrebare: Credeţi în Europa?

Răspuns: Pentru mine, Europa anului 1992 este o nebunie. Este trist să vrei să diluezi, să uniformizezi toate aceste culturi pentru a pretinde că Europa este o singură mare entitate continentală.

George Michael a fost şi un filantrop extrem de discret. Iată câteva dintre gesturile pe care le-a făcut:

- în 1993, când partenerul său a murit de SIDA, Michael a făcut donaţii generoase asociaţiei Terrence Higgins Trust, care lupta împotriva teribilei maladii. Mai mult, i-a cedat acesteia drepturile ce i se cuveneau din difuzarea piesei cântate în duet cu Elton John – „Don’t Let the Sun Go Down On Me”;

- la moartea mamei sale, în 1997, George Michael a oferit un concert privat gratuit personalului medical care o îngrijise şi a făcut donaţii asociaţiei Macmillan Cancer Support;

- o asociaţie care se ocupa de tratarea afecţiunilor stomatologice în Africa a fost, de asemenea, sprijinită financiar de George Michael;

- spontan, într-un restaurant, cântăreţul a lăsat 5.000 de lire bacşiş unei ospătăriţe pentru ca aceasta să-şi poată continua studiile de medicină.

 

Citește și: