Lucian Vasilescu
363 vizualizări 17 iun 2016

Secretul în ceea ce priveşte caietul este foarte bine păstrat: în acest moment doar proprietarii săi şi editorul îi cunosc conţinutul.

„Seuil” a anunţat, într-un comunicat de presă, doar că: „Editura va publica un număr de desene inedite de Van Gogh în luna noiembrie.” Nu au fost oferite detalii despre originea caietului, numărul de desene pe care îl conţine sau preţul de vânzare al albumului ce urmează a fi publicat.

Acesta va apărea, simultan, în luna noiembrie a.c. în Franţa, Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Olanda şi Japonia, urmând ca, ulterior, să fie publicat şi în alte ţări.

La jumătatea lunii noiembrie va avea loc o conferinţă de presă mondială, în care editorul va oferi mai multe detalii.

Conform „Paris Match”, reprezentanţii „Seuil” au declarat că ştiu de existenţa caietului de ceva mai bine de un an, iar acesta a făcut obiectul unor expertize amănunţite, pentru a i se verifica autenticitatea. „Este vorba despre un număr semnificativ de desene, mai mult de zece.” Este singura informaţie pe care a făcut-o publică editura.

Rugate să comenteze pe marginea acestei uluitoare descoperiri, muzeele van Gogh din Amsterdam şi Orsay din Paris nu au reacţionat până în acest moment.

Vincent Van Gogh (1853-1890) este unul dintre uriaşii picturii universale din toate timpurile. Opera lui (aşa cum este ea cunoscută până acum) cuprinde 900 de picturi şi cca. 1.100 de desene şi schiţe.

În timpul vieţii, Van Gogh nu a izbutit să vândă nicio lucrare. Astăzi, pe piaţa internaţională de artă, olandezul este unul dintre cei mai bine cotaţi pictori – „Portretul doctorului Gachet” (lucrare realizată cu puţin timp înainte de moarte) a fost vândut în 1990, la Christie’s (New York), pentru 82,5 milioane de dolari.

 

Citește și: