Alexandru Costea
90 vizualizări 16 ian 2020

”ALDE a susţinut şi susţine în continuare alegerea primarilor în două tururi! Decizia Guvernului de asumare a răspunderii pe modificarea legislaţiei electorale pentru alegerile locale este una regretabilă. Considerăm că nu calea asumării răspunderii era cea adecvată, ci, aşa cum ALDE a cerut, adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, care, pe lângă avantajul intrării în vigoare imediate, putea ulterior fi şi dezbătută în Parlament pentru orice modificare”, au transmis liderii formaţiunii într-un mesaj postat pe Facebook.

Liderii formaţiunii condusă de Călin Popescu Tăriceanu au atras atenţia Guvernului că o eventuală demitere a sa în Parlament, în urma adoptării unei moţiuni de cenzură, va bloca aplicarea alegerii primarilor în două tururi şi păstrarea actualei legislaţii.

”Înţelegem, astfel, că se sacrifică alegerea primarilor în două tururi pentru forţarea alegerilor anticipate”, se mai arată în mesaj.

Reacţia vine în contextul în care Ludovic Orban a anunţat că Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi.

 

Citește și: