Nicolae Oprea
38 vizualizări vineri, 14:52

„În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Decizia Biroului Electoral Central nr. 56/18.10.2019 privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile pentru Preşedintele României în anul 2019, alegătorii deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, votează prin intermediul urnei speciale”, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de ANP.

Potrivit sursei citate, peste 15.000 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota la alegerile de duminică.

„Ca urmare a centralizării cifrelor din teritoriu, situaţia statistică estimativă privind numărul persoanelor private de libertate cu drept de vot şi a celor care şi-au exprimat în scris intenţia de a vota la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019 se prezintă astfel:

Număr persoane private de libertate custodiate: 20.380;

Număr persoane private de libertate cu drept de vot: 17.660;

Număr persoane private de libertate cu drept de vot, care şi-au exprimat în scris intenţia de a vota la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019: 15.043”, se mai arată în comunicatul ANP.

Sursa citată mai arată că situaţia numerică centralizată la data de 7 noiembrie este estimativă, termenul limită pentru depunerea listelor nominale şi a cererilor, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere, fiind preziua votării, cel mai târziu la ora 20:00.

 

Citește și: