Alexandru Costea
382 vizualizări 6 feb 2020

"Negocierile între partide sunt legitime oriunde pe glob, însă, când aceste negocieri sunt împotriva intereselor cetăţenilor, sunt înţelegeri pur politicianiste, atunci vorbim de blat. PNL va trebui să dea dovadă în perioada următoare că această dezvoltare de scenarii nu e parte a unui blat, ci este parte a contextului politic actual şi a forţei pe care PSD o are nemeritat în Parlament. Ne aşteptăm ca în situaţia în care rămânem cu primari într-un singur tur, să vedem că acolo unde este necesare de colaborări locale pentru a scăpa de PSD, PNL e deschis la aceste colaborări. Ar fi cel mai clar mesaj că nu suntem în secvenţa unui blat, ci pur şi simplu într-o secvenţă în care încercăm să scăpăm România de PSD", a afirmat Dan Barna, după consultările de la Palatul Ctroceni.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, că acuzaţiile USR privind o posibilă colaborare între PSD şi PNL, precum în vremea USL, au un "caracter propagandistic" şi sunt "într-o totală contradicţie cu realitatea".

În ceea ce priveşte o posibilă alianţă cu USR pentru alegerilor locale într-un singur tur, Ludovic Orban a precizat că organizaţiile din teritoriu sunt libere să decidă strategia la alegeri.

Dan Barna a declarat, miercuri, la dezbaterea moţiunii de cenzură care a demis Guvernul Orban, că ”toată România se întreabă azi dacă nu cumva asistăm la un nou blat PSD – PNL, dacă nu cumva rulează episodul USL 2”.

”Nu vom tolera în vreun fel înţelegeri pe sub masă. Am pus în acordul politic cu PNL câteva condiţii care ţin de democraţie, iar votul la locale în două tururi e una dintre ele”, a spus Barna.

Foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Citește și: