Vasile Magradean
2848 vizualizări 19 mai 2019

Întrebat, duminică, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, dacă se va schimba ceva în municipiu din punct de vedere politic şi dacă îl susţine pe Emil Boc la Primărie, Traian Băsescun a spus că Emil Boc este o opţiune pentru clujeni şi pentru el.

„Boc este o opţiune pentru clujeni. Poate fi şi pentru mine. Eu sunt unul dintre politicienii care spun că avem antidot la faptul că primarii sunt aleşi într-un singur tur şi anume să faci alianţe din primul tur cu cel mai bine plasat. E ca şi cum ar fi alegeri din două tururi. Ideea este că în primul tur defilează fiecare cu elefantul lui şi unele partide defilează cu nişte figuri de îţi vine rău, pe când aşa, din primul tur, partidele din opoziţie trebuie să stabilească cine este cel mai bine plasat dintre posibilii candidaţi şi pe ăla să îl susţină. Numai aşa poate fi dat jos PSD din hegemonia pe care o are pe primării. Nu exclud posibilitatea ca Boc să fie candidat cel puţin pentru PNL şi PMP”, a spus Băsescu.

Acesta a precizat că este pentru prima oară când vine la Cluj-Napoca şi nu l-a sunat pe Emil Boc şi nici nu s-a întâlnit cu el, pentru a nu crea suspiciuni faţă de edilul oraşului.

 

Citește și: