Departamentul Politic - Mediafax
1503 vizualizări 3 feb 2019

Liviu Dragnea şi-ar dori ca o sumă importantă din fondurile serviciilor secrete să ajungă la Sănătate, pentru programele destinate copiilor.

”Despre buget, am spus că vreau ca o sumă rezonabilă, dar importantă din bugetul unor servicii secrete să fie mutată la Sănătate, pentru nişte programe vitale pentru copiii din România. Alocarea de vitamina D, care este extrem de importantă pentru un om, poate fi considerat un program de importanţă şi siguranţă naţională. La fel şi programul pentru diabetici,” a declarat Dragnea.

Potrivit proiectului de buget pe 2019, SRI, SIE, SPP şi STS beneficiază creşteri de buget cuprinse între 4,8% şi 69% faţă de anul trecut.

Preşedintele PSD o acuză pe Gabriela Firea de minciună, deoarece bugetul Capitalei nu s-a redus, ci a crescut.

"E prea multă minciună. Bugetul Bucureştiului nu s-a diminuat, ci s-a mărit. Primarii de sectoare au cerut o întâlnire cu ministrul Finanţelor, care le-a spus să se hotărască cum vor să se repartizeze banii. Nimeni din Guvern sau Parlament nu a spus acel procent merge la sectoare sau Primăria Capitalei," susţine Dragnea. "E bine să înceteze minciunile. Dacă nu încetează, nu las nicio minciună să nu fie taxată. Sper ca oricine lucrează în administraţia locală să se ţină de promisiunile pe care le-a făcut, să cheltuie banii pe proiectele comunităţilor, nu pe prostii."

Liviu Dragnea promite că îl va ajuta pe ministrul de Finanţe să facă încă o simulare pe bugetele locale, pentru a fi siguri că fondurile locale nu vor avea mai puţini bani.

”Unul dintre piloni pe care se va baza bugetul pe 2019 este cel al investiţiilor, investiţiile la nivel naţional şi local. I-am cerut ministrul de Finanţe şi o să îl ajut şi eu în seara asta, în noaptea asta, să mai facă încă o simulare pe bugetele locale, pentru a fi siguri că niciun consiliu judeţean nu va fi în situaţia în care să nu aibă mai mulţi bani decât a avut până acum şi să ajungem, într-un an-doi de zile, să putem pune o condiţie obligatorie ca minim 20% din bugetele locale să se ducă în investiţii. Şi se poate face lucrul acesta, dar nu le poţi cere asta, fără să le dai bani. Le vom aloca, Guvernul, prin proiectul de buget şi Parlamentul ulterior, va aloca sume îndestulătoare pentru administraţia locală, în aşa fel încât dezvoltarea comunităţilor locale să fie unul dintre obiectivele majore, nu numai ale acestei guvernări, cât şi pentru cele ulterioare,” a declarat liderul PSD, care vrea ca satul românesc să fie scos din noroi.

”Despre bugetele locale - în acest an, vrem să se încheie toată perioadă de ani negri, în care administraţia locală a fost subfinanţată. Noi am avut ca obiective să scoatem satul românesc din noroi. Asta am avut prin programul nostru şi oamenii din satele mici încep să vadă cum s-a ridicat nivelul de viaţă acolo.”

Dacă 20% din bugetele locale vor fi îndreptate către investiţii, susţine Dragnea, ”atunci putem discuta de aproape 5 miliarde de euro, care în fiecare an să fie investiţi în comunităţile locale şi putem discuta ca în 5-6 ani de zile, satul românesc să arate mai frumos decât un sat din vestul Europei”.

După şedinţa CEx al PSD în care a fost prezentat proiectul de buget pe 2019, primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă a anunţat că Liviu Dragnea i-a promis că va participa marţi sau miercuri la o dezbatere cu Asociaţia Municipiilor, pe fondul nemulţumirilor edililor în privinţa banilor alocaţi.

”Mi-a spus că, până mâine seară, trebuie să aibă o viziune pe buget şi pentru că am discutat şi în şedinţă că anumite chestiuni sunt în neregulă (...) şi că după ce este clară situaţia, marţi sau miercuri, vom avea o întâlnire cu toţi colegii de la Asociaţia Municipiilor,” susţine Negoiţă, care nu ştia dacă această discuţie va însemna amânarea adoptării bugetului, prevăzută pentru marţi.

Înainte de şedinţa CEx, Negoiţă acuza că au fost tăiate sume enorme din bugetul administraţiilor locale şi că proiectul de buget pe 2019 nu respect programul de guvernare.

Miercuri, o delegaţie a Asociaţiei Municipiilor din România, condusă de Robert Negoiţă, a discutat cu premierul Viorica Dăncilă, înaintea şedinţei de guvern. Primarii au cerut ministrului Finanţelor Eugen Teodorovici alocarea unui procent de 30% din bugetul naţional către administraţia locală, minimul din orice ţară a Uniunii Europene.

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea, care duce un război direct cu preşedintele PSD Liviu Dragnea, a postat duminică după-amiază un mesaj pe Facebook, însoţit de o imagine şi o sugestie către Dragnea.

”În legătură cu ce se întâmplă în aceste zile... #adevarulvainvinge #numadaubatuta,” anunţă Firea.

Secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu crede că Firea ţine cu tot dinadinsul să fie exclusă din partid, dar anunţă că PSD nu va face acest pas şi a refuzat să comenteze mesajul de pe Facebook al primarului general.

”Eu nu sunt comentatorul de Facebook al doamnei Firea. Eu spun un lucru foarte tranşant. Doamna Firea vrea să fie exclusă din partid şi văd că ţine cu tot dinadinsul, prin astfel de scrisori şi astfel de atacuri la adresa Guvernului, a premierului, a bugetului, să găsească motive prin care să îi enerveze pe colegii din CEx să o dea afară. Nu o să o dăm afară. Deci dacă vrea să plece, îşi pune mandatul pe masă, îşi dă demisia şi pierde mandatul de primar. Simplu,” spune Ştefănescu.

”Altfel, ea are nişte îndatoriri. Bucureştenii au votat-o nu pentru Gabriela Firea în mod special, ci pentru promisiunile pe care le-au făcut şi noi, comunicatorii care am ieşit la televizor şi am explicat de ce este bună Gabriela Firea şi ce va face pentru bucureşteni, iar bucureştenii aşteaptă încă aceste lucruri să se producă. Să nu mai fie ambuteiaje, să circulăm normal în Bucureşti, pentru că este sufocant, să discutăm despre metrou, liniile de tramvai, pistele de biciclişti.”

 

Citește și: