275 vizualizări 13 dec 2019

Guvernul se reuneşte vineri în şedinţă, printre subiectele discutate urmând să figureze şi o primă lectură a bugetului pentru anul 2020, potrivit declaraţiilor premierului Ludovic Orban, proiect pentru care nu a exclus posibilitatea de a fi adoptat prin asumare a răspunderii în Parlament.

Şedinţa de guvern a fost convocată pentru vineri, începând cu ora 18.00, potrivit programului oficial al premierului Ludovic Orban.

Până la momentul transmiterii ştirii nu a fost publicată ordinea de zi a şedinţei Executivului, însă Ludovic Orban a anunţat că printre subiectele abordate va fi ”cel mai probabil” o primă lectură a bugetului pentru anul 2020.

„E posibil să convoc şedinţă de Guvern vineri. În cazul în care voi convoca şedinţa de Guvern vineri, vom avea cel mai probabil prima lectură a bugetului. Evident, proiectul de buget trebuie dezbătut şi cu partenerii sociali”, a afirmat Ludovic Orban, miercuri, la Parlament, la întrevederea cu liderii grupurilor parlamentare.

Şeful Executivului a mai adăugat că există posibilitatea Guvernul să îşi asume răspunderea pe Legea bugetului pentru anul 2020.

„Recunosc că evaluăm şi posibilitatea, în cazul în care timingul şi modul în care se derulează dezbaterile parlamentare, în cazul în care există un risc major să nu fie adoptat bugetul până la data de 31 decembrie, există şi această posibilitate (asumarea răspunderii pe Legea bugetului pentru 2020 - n.r.). Dacă vom lua o decizie o vom face publică”, a completat Orban.

Liderul PNL a mai spus că vor fi discuţii cu parlamentarii pentru a încerca să obţină sprijin pentru adoptarea proiectului de buget.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că Guvernul îşi poate asuma răspunderea pentru orice tip de lege, inclusiv pentru proiectul bugetului de anul viitor.

 

Citește și: