Publicat

17

iunie

2017

23:45

2227

vizualizări

Carmen Dan, despre Grindeanu: „E o păpuşă a cărei cheiţă se întoarce ritmic”. La cine este cheia

Carmen Dan, ministrul demisionar al Afacerilor Interne, a declarat că Sorin Grindeanu este "o păpuşă a cărei cheiţă se întoarce ritmic şi periodic", cel care "se vrea adevăratul premier" al României fiind actualul secretar general al Guvernului, Victor Ponta.

Carmen Dan, despre Grindeanu: „E o păpuşă a cărei cheiţă se întoarce ritmic”. La cine este cheia

Carmen Dan, ministrul demisionar al Afacerilor Interne, a declarat că Sorin Grindeanu este "o păpuşă a cărei cheiţă se întoarce ritmic şi periodic", cel care "se vrea adevăratul premier" al României fiind actualul secretar general al Guvernului, Victor Ponta.

"Mi-l amintesc pe Sorin Grindeanu, atunci când era premierul votat de către CEx, pe care acum îl blamează, când era omul susţinut de tot partidul, omul care a primit votul Parlamentului. Era alt om. Acum are o problemă care ţine de dereglarea unor mecanisme care ar trebui să-l ajute să funcţioneze normal. Nu mai funcţionează normal. E doar o păpusă a cărei cheiţă se întoarce ritmic şi periodic. Cred că cel care se vrea adevăratul premier este domnul Victor Ponta şi cred că mai sunt nişte sforari. (...) Este foarte hotărât să conducă un guvern alcătuit din propria lui persoană şi un tânăr exuberant, domnul Jianu. (..) Unde era Robin Hood ăsta mai nou, Winnetou, e salvatorul nu ştiu al cui, al propriului lui ridicol", a declarat Carmen Dan la România TV.

Referitor la trimiterea demisiei ei şi pe a lui Sevil Shhaideh la preşedinte, Carmen Dan a susţinut că cel mai probabil reprezentau un obstacol pentru Sorin Grindeanu, precizând că acesta nu a susţinut Ministerul afacerilor Interne. "Îl informez pe Victor Ponta că are de achiziţionat nişte ambulanţe, cred că trebuie să facă asta în cele 15 zile în care trebuie să se gândească dacă e parlamentar sau secretar general al Guvernului. Sper că domnul Grindeanu a identificat soluţii necesare pentru achiziţionare de ambulanţe."

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, că, la solicitarea premierului Sorin Grindeanu, a luat legătura cu ministrul demisionar de Interne, Carmen Dan, care l-a informat despre efectele negative ale precipitaţiilor din această perioadă.

Referitor la discuţia telefonică cu Victor Ponta, Carmen Dan a spus: "A vrut să arate că e un om corect dar nu vă aşteptaţi să mă bucur ca o fetiţă că m-a lăudat Victor Ponta. Am făcut azi ce era în responsabilitatea ministrului de interne. Oarecum, m-a surprins telefonul că nu era până acum o obişnuinţă a secretarului general. Nu spun că şi-a depăşit atribuţiile dar putea să sune şi consilierul pe situaţii de urgenţă."

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
În ce direcţie circulă autobuzul? 80% dintre copii ştiu răspunsul! Testul de logică care îi frustrează pe adulţi. Care e varianta corectă

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info