Silviu Bănilă
3188 vizualizări 29 ian 2019

Cristian Ioan Videscu, un politician promiţător din Arad, fost consilier judeţean (mandatul 2016-2020), a decedat la 37 de ani, după o luptă cu o boală necruţătoare. Politicianul era internat de câteva zile într-un spital din Timişoara.

Mihai Fifor a făcut anunţul pe Facebook. Videscu a fost secretar de stat în Cabinetul Grindeanu, consilier în CJ Arad, dar şi vicepreşedinte PSD Arad.

 



„Ne-a părăsit nedrept de repede, prietenul şi camaradul nostru Cristian Videscu. Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet frumos!”, a scris Mihai Fifor pe Facebook.

Cristian Videscu a intrat în PSD în urmă cu 13 ani. În urmă cu trei ani, Videscu a fost ales pe listele consilierilor judeţeni PSD, poziţie pe care a avut-o până în februarie 2017, luna în care a fost detaşat în Capitală, în calitate de secretar de stat în cadrul Departamentului Centenar.

Mai mult, Videscu a fost editor la cotidianul „Agenda” şi o altă publicaţie, denumită „Flacăra Roşie”.

foto: Facebook / Mihai Fifor

Citește și: