Daniela Timofti
3477 vizualizări 9 dec 2018

”Din 2011 încoace, cei care nu au luat Bacalaureatul şi care sunt sute de mii, după opinia mea vreo 600.000, i-am abandonat. Întreb Ministerul Muncii dacă avem informaţii despre ei, nu avem. Probabil, au îngroşat rândurile românilor care au plecat în străinătate şi sunt muncitori necalificaţi. Este o dramă pentru noi că pleacă oamenii din ţară”, a declarat sâmbătă Ecaterina Androenescu, la un eveniment organizat de Universitatea Politehnica.

Ministrul crede că o soluţie ar fi şcolile profesionale duale, pentru care ar trebui majorat numărul de locuri.

”Poate liceul tehnologic ar trebuie să se centreze mai mult pe activitatea practică, în care să ştie o meserie. Să ştie o meserie de nivel mai înalt decât nivelul şcolii profesionale.(...) Poate că liceul tehnologic, având o perioadă mai mare de practică în care elevul să înveţe o meserie foarte bine, de un nivel mai înalt, nivelul patru, ar putea să fie o opţiune”, a explicat Andronescu.

Guvernul îşi propune să-i susţină financiar pe elevii din şcoala profesională, cu obligaţia ca aceştia să rămână în ţară timp de cinci ani după terminarea studiilor.

”Acum Guvenul s-a angajat prin acordul cu Sindicatele să-i susţină financiar integral pe cei care optează pentru această şcoală profesională cu condiţia ca măcar cinci ani să rămână în ţară, ca să dea ceva înapoi din ceea ce statul le oferă. Nu e obligatoriu acest lucru. Face dacă vrea. Nu e o obligaţie pe care şi-ar putea-o asuma un părinte al cărui copil are 14 ani”, a precizat ministrul.

În prezent, doar 0,25% dintre absolvenţii de profil tehnologic reuşesc să susţină Bacalaureatul.

”Pe cel care nu are atât de multă aplecare către carte este bine să-l trimitem în societate neterminat, fără niciun fel de finalizare a examenului? Poate că nu. Poate că aici trebuie să lăsăm libertatea elevilor şi şcolilor să aleagă care sunt elevii care merg spre Bacalaureatul Naţional şi apoi se orientează spre universităţi şi care sunt acei care se îndreaptă către practică şi care ar putea să susţină un Bacalaureat diferenţiat, un Bacalaureat tehnologic sau profesional”, sugerează Ecaterina Andronescu.

Desigur, cel care a optat pentru şcoala profesională în prima etapă, poate să susţină ulterior şi Bacalaureatul Naţional, pentru că sistemul trebuie să rămână deschis spre a echilibra nevoia societăţii. ­

Ministrul Educaţiei Naţionale consideră că profesorii ar trebui să aibă libertatea de a-şi personaliza lecţia în funcţie de nivelul clasei, nu neapărat după programul şcolar, pentru că fiecare clasă este diferită.

 

Citește și: