Gandul.info
Departamentul Corespondenţi - Mediafax
4142 vizualizări 24 iun 2018

Fostul senator UDMR a explicat într-un mesaj pe pagina sa de Facebook motivele demisiei, în care a mulţumit maghiarilor pentru dragostea cu care l-au susţinut în cei 28 de ani. ”Nu pot accepta rolul pe care UDMR îl joacă în modificarea legilor justiţiei. Nu pot accepta sprijinirea necondiţionată a partidelor aflate la putere în Romania şi Ungaria. N-aş fi demisionat, dacă aş întrevedea perspectiva unei schimbări de direcţie. Din păcate, în UDMR nu mai există democraţie şi nu văd speranţa unei schimbări. Puteţi să sprijiniţi în continuare PSD şi pe Dragnea. V-aţi pus sufletele în această alianţă, dar NU ŞI ÎN NUMELE MEU,” scrie el. 

Eckstein Kovacs şi-a anunţat demisia sâmbătă seara, la protestul care se desfăşoară de cinci zile în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. 

„Piaţa Libertăţii, aşa cum s-a numit mai demult Piaţa Unirii, este un loc important şi anunţ aici DEMISIA mea din calitatea de membru al UDMR. Nu sunt de acord cu multe lucruri, dar ceea ce a umplut paharul este poziţia UDMR faţă de legile justiţiei. Modificările la Codul de procedură penală au trecut CU VOTURILE UDMR. De asemenea, a contat în această decizie a mea şi cârdăşia cu PSD, este un lucru inacceptabil pentru mine. După 28 de ani de când am devenit membru al UDMR, s-a umplut paharul”, acuză fostul senator.

Anunţul a fost întâmpinat cu aplauze de protestatarii prezenţi. În Piaţa Unirii din Cluj-Napoca sunt aplasate 11 corturi, în care protestatarii doresc să rămână până la căderea guvernului Dăncilă. Ei scandează „Jos Guvernul” şi „Demisia” şi s-au bucurat că Iohannis şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat.

Eckstein Kovacs Peter a fost senator UDMR până în 2008, iar între anii 2009 - 2011 a fost consilierul preşedintelui Traian Băsescu. El este unul dintre MEMBRII FONDATORI ai UDMR şi a condus platforma liberală din cadrul Uniunii.

La aflarea veştii despre demisie, preşedintele UDMR Kelemen Hunor a remarcat că Eckstein Kovacs n-a mai fost atât de activ în politica uniunii în ultimii ani.

Regretăm orice plecare din organizaţie, îi dorim succes în continuare. Principiile sau dezideratele noastre nu s-au schimbat şi nu se vor schimba, nici după această plecare. Domnul Eckstein Kovács Peter, în ultimii ani, nu a avut o contribuţie activă la apărarea drepturilor comunităţii maghiare”, a declarat Kelemen, într-o declaraţie solicitată de Mediafax.

 

Citește și: