Ana Petrescu
374 vizualizări 20 mar 2019

„Tăriceanu stă pitit în spatele majorităţii PSD şi nu scoate niciun sunet, că majoritatea tergiversează punerea la vot. Aşteaptă probabil să se împlinească termenul de prescripţie sau vină cu cheia de la colivie la purtător Dragnea”, a afirmat Ludovic Orban, miercuri seară, la postul B1 Tv.

Pe 11 martie, Biroul permanent al Senatului a dat ca termen aprilie pentru pentru primirea unui răspuns în legătură cu cererea DNA pentru începerea urmăririi penale pentru Călin Popescu Tăriceanu.

Liviu Dragnea a declarat atunci că, până la sfârşitul lunii martie, ar trebui să se dea un vot cererii DNA pentru începerea urmăririi penale pentru preşedintele Senatului.

Procurorii DNA au solicitat Senatului, la începutul lunii noiembrie 2018, încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii au anunţat că preşedintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

Firma la care fac referire procurorii este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărui nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari români.

Citește și: