Diana Grigore
126 vizualizări 6 dec 2019

Întrevederea de lucru între Ludovic Orban, preşedintele Klaus Iohannis, vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloş va avea loc la ora 10:00, la Palatul Cotroceni, potrivit agendei oficiale a premierului.

Discuţiile vizează o analiză a situaţiei ministerelor la o lună de la învestirea Guvernului.

Joi, 5 decembrie, premierul Ludovic Orban a analizat împreună cu Klaus Iohannis activitatea Ministerului Muncii, al Mediului şi al Ministerul Tineretului şi Sportului. Şeful Executivului a susţinut că este normal să existe dialog permanent între Guvern şi Preşedinţie.

„Este firesc ca între preşedinte şi Guvern, ambele ramuri ale puterii executive în stat, să existe un dialog permanent, o colaborare, o coordonare a politicilor publice, a acţiunilor şi asta se întâmplă. Am avut o analiză pe trei domenii coordonate de trei miniştri, o analiză pe domeniul muncii, protecţiei sociale cu doamna ministru Violeta Alexandru. De asemenea cu domnul ministru al Mediului, Costel Alexe şi cu ministrul Tineretului şi Sporturilor”, a spus Ludovic Orban, după întâlnirea avută cu Klaus Iohannis la Cotroceni.

De altfel, şi preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că discuţiile sunt pozitive.

Un alt subiect care ar putea fi abordat vizează bugetul de stat, în contextul în care Ludovic Orban ar vrea să vină cu proiectul de buget în Parlament, iar Klaus Iohannis ar vrea o asumare a răspunderii de către Guvern.

Citește și: