277 vizualizări 25 mai 2019

Teodor Meleşcanu a participat, vineri la New York, la o reuniune în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, pe tema Impactul operaţiunilor de menţinere a păcii asupra consolidării şi permanentizării păcii, organizată de Indonezia şi Costa de Fildeş, anunţă Ministerul Afacerilor de Externe, într-un comunicat de presă remis, sâmbătă, MEDIAFAX.

Sursa citată mai precizează că ministrul de Externe a avut întâlniri cu o serie de Reprezentanţi Permanenţi la ONU a unor state membre a grupului Uniunii Africane - Ghana, Tanzania, Coasta de Fildeş, Benin, Tunisia, Etiopia şi Maroc, precum şi cu prim-ministrul din Saint Vincent şi Grenadine, Ralph Gonsalves şi cu Reprezentantul Permanent la ONU al Indiei, în cadrul cărora a promovat candidatura României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU (2020-2021).

În intervenţia sa din cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU Teodor Meleşcanu a subliniat contribuţia constantă a României în procesele de menţinere şi de consolidare a păcii, prin deţinerea funcţiei de Preşedinte a Comisiei pentru Consolidarea Păcii (Peacebuilding Commission - PBC) în 2018 şi exercitarea mandatului de vicepreşedinte PBC în 2019.

De asemenea, ministrul de Externe a menţionat că, din 1991, România a contribuit cu peste 12.500 de militari, poliţişti, jandarmi şi ofiţeri de pază şi protecţie, care au servit sub drapelul ONU în 25 de misiuni de menţinere a păcii din întreaga lume, mai spune sursa menţionată.

Nu în ultimul rând, Meleşcanu a afirmat că România susţine iniţiativa Secretarului General ONU intitulată „Acţiunea pentru menţinerea păcii”.

 

Citește și: