1641 vizualizări luni, 21:23

„În sfârşit, CNCD a decis sancţionarea Olguţei Vasilescu pentru declaraţia ei stupefiantă despre etnicii germani. "Ca neamţ, să vorbeşti despre gazare trebuie să ai mult curaj", spunea ea despre Klaus Iohannis, imediat după 10 august. Aceeaşi Olguţa Vasilescu care în anii 2000 aducea elogii mareşalului Ion Antonescu la tribuna Camerei Deputaţilor”, a scris Vlad Alexandrescu pe Facebook.

Potrivit senatorului, Consiliul Naţional contra Discriminării a sancţionat-o cu un avertisment pe Olguţa Vasilescu, la sesizarea lui şi a altor parlamentari USR.

Fostul ministru al Muncii Olguţa Vasilescu a criticat declaraţia lui Klaus Iohannis potrivit căreia PSD a gazat românii la protestul din 10 august 2018, aceasta sublinind că afirmaţiile sale nu sunt demne de un preşedinte şi, „ca neamţ, să vorbeşti de gazare trebuie să ai mult curaj”.

 

Citește și: