Gandul.info
Diana Grigore
74 vizualizări 21 iun 2018

"PNL împreună cu USR, sesizăm CCR, privitor la legea de modificare a Codului de procedură penală. Această lege este o lege a favorizării infractorului, pentru c-, prin sutele de amendamente pe care le-au format cei de la PSD-ALDE, pe care le-au trecut prin vot, nu veţi găsi nici măcar un amendament care să arate că se preocupă într-un fel de protejarea drepturilor şi libertăţilor, ale intereselor legitime, ale părţilor vătămate, ale tuturor cetăţenilor de bună credinţă. Sunt peste 50 de articole care sunt neconstituţionale în forma în care au fost adoptate, sunt neclare şi în egală măsură există cel puţin 25 de texte normative care sunt contradictorii. Se pare că îi preocupă soarta infractorilor din această ţară. Au fost preocupaţi ca mijloacele de probă să fie tot mai greu de obţinut, în aşa fel încât procurorii şi judecătorii, care trebuie să afle adevărul în cauza, să o facă tot mai greu. Sunt nenumărate criticile pe care le aducem, sunt aproape 100 de amendamente care vădesc o neconstituţionalitate, aşa cum credem noi, şi pe care CCR o va admite", a afrimat deputatul PNL, Ioan Cupşa, la Parlament.

Deputatul USR, Stelian Ion, a precizat că pronunţarea CCR asupra proiectului care aduce modificări Codului de procedură penală va fi una dintre cele mai aşteptate decizii ale Curţii.

"Într-adevăr, în urma unui efort comun efectuat de către USR şi de către colegii din PNL, am reuşit să definitivăm această variantă a contestaţiei la CCR. Va fi una dintre cele mai aşteptate decizii pe care le va pronunţa CCR în perioada imediat următoare, pentru că are această ocazie CCR de a tăia avântul acestor persoane care doresc să încurajeze infracţiunile şi doresc să îi avantajeze pe infractori. Sunt foarte multe argumente pe care le-am adus. Am convingerea că foarte multe dintre ele vor fi încuviinţate şi vor fi acceptate de CCR pentru că multe dintre ele sunt atât de flagrante, încât este absolut imposibil pentru un jurist cu minimă pregătire în domeniu să nu înţeleagă argumentele noastre şă să nu le accepte. E vorba de faptul că nu se poate să retroactiveze aceste prevederi care sunt de procedură, nu sunt norme penale de drept penal substanţial. Este vorba despre faptul că nu poţi să redeschizi procese deja judecate definitv, nu poţi să dai legi cu dedicaţie", a spus Stelian Ion.

PNL şi USR au anunţat de miercuri că vor sesiza Curtea Constituţională a României (CCR) în legătură cu proiectul de lege privind modifcarea Codului de procedură penală. Preşedintele USR, Dan Barna, a spus că, în aceste momente, solidaritatea partidelor de opoziţie este necesară.

Camera Deputaţilor a adoptat luni, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind Codul de procedură penală, prin care procurorii vor avea interdicţie de a da informaţii în timpul urmăririi penale a unor persoane, după ce Comisia pentru legile justiţiei a dat în aceeaşi zi raport favorabil acestei iniţiative.

Proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală a fost adoptat de Camera Deputaţilor cu 175 de voturi "pentru", 78 voturi "împotrivă" şi o abţinere.PNL a anunţat încă de luni că va sesiza CCR în legătură cu modificările Codului de procedură penală.

Opoziţia a protestat în plen privind adoptarea acestei legi, cerând în nenumărate rânduri retrimiterea la comisie, declarând abuzivă aprobarea legii, din moment ce comisia a dat raport în aceeaşi zi, în plen parlamentarii neprimind imprimat acest raport.

PNL a solicitat retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege pentru modificarea Codului de procedură penală, deoarece votul s-a încheiat cu câteva minute înaintea dezbaterilor, raportul nefiind încă tipărit şi distribuit. Cererea de retrimitere la comisie a fost însă repinsă de majoritatea PSD-ALDE.

Citește și: