Teodor Bobei
1014 vizualizări luni, 22:33

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea si completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările si completările ulterioare. Potrivit expunerii de motive, demersul legislativ urmăreşte „asigurarea reprezentării corecte a diasporei în Parlament”.

Articolul 4 modificat, prevede că denumirea şi numerotarea circumscripţiilor electorale sunt prevăzute în anexa nr.1, care face parte integrată din prezenta lege.

În legea în vigoare, era prevăzut că "pentru organizarea alegerilor se constituie circumscripţii electorale la nivelul celor 41 de judeţe, o circumscripţie în municipiul Bucureşti şi o circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. Numărul total al circumscripţiilor electorale este de 43. Denumirea, numerotarea şi numărul de mandate aferent circumscripţiilor electorale sunt prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta lege"

Proiectul legislativ prevede la articolul 5, alineatul 4, că în cazul circumscripţiilor electorale numerele 1-42, numărul locuitorilor care se ia în calcul este conform populaţiei după domiciuliu raportat la Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în care au loc alegeri parlamentare la termen.

În legea în vigoare numărul locuitorilor care se iau în calcul este conform populaţiei după domiciliu, raportat de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului precedent anului în care au loc alegeri la termen.

După alineatul 4 al articolului 5 se mai introduce un alineat , care prevede că "în cazul circumscripţiei electorale numărul 43, numărul locuitorilor care se iau în calcul este conform informaţiilor prevăzute la articolul 23, alienatul 6, litera e), valabile la data de 1 ianuarie a anului în care au loc alegeri parlamentare la termen, transmise de Ministerul Afacerilor Externe către Autoritatea Electorală Permanentă în termen de cel mult 3 zile de la data începerii perioadei electorale"

De asemenea, de fiecare dată când se organizează alegeri paralementare la termen, în termen de 5 zile de la data începerii perioadei electorale, AEP stabileşte prin hotărâre numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor, pe fiecare circumscripţie în parte, în condiţiile alineatelor 2-5.

În legea în vigoare, numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor, pe fiecare circumscripţie în parte, erau prevăzute în Anexa 1, care arată numărul de mandate de senatori şi deputaţi pentru fiecare circumscripţie, dar care este eliminată odată cu prezentul proiect legislativ.

Proiectul este iniţiat de 13 parlamentari PMP şi urmează să fie dezbătut în Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

 

Citește și: