Diana Grigore
114 vizualizări 12 nov 2019

„Turul întâi al alegerilor s-a încheiat. Mulţi candidaţi, ceea ce e bine. Puţine idei, ceea ce e rău! Din punctul meu de vedere, Mircea Diaconu s-a dovedit o idee bună, reuşind să bată încă un record post-decembrist. În 2014, să ne amintim, el devenea candidatul independent care reuşea să obţină cel mai mare scor la alegerile europene - alegeri de partid, de regulă - plasându-se al patrulea în clasament şi surclasând cel puţin patru partide cu notorietate, precum UDMR, PMP, PRM sau Partidul Poporului. Îmi pare bine că am susţinut, fără a-i ştirbi independenţa, un candidat care a reuşit să obţină aproape un milion de voturi de la români, un candidat care a transmis în această campanie mesaje importante”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.

Liderul ALDE a mulţumit, totodată, românilor care au ieşit la vot şi celor care l-au votat pe Mircea Diaconu.

„-Moştenirea- electorală a lui Mircea trebuie nu doar păstrată, ci continuată şi dezvoltată, şi aceasta va fi misiunea partidului nostru în perioada care urmează. Le mulţumim tuturor românilor care au ieşit în ultimele zile la vot, le mulţumim cu atât mai mult celor care au votat cu Mircea Diaconu. UN OM care nu a dezamăgit şi a obţinut un rezultat chiar bun în războiul cu maşinării de partid de mare calibru, cu candidaţi susţinuţi făţiş ori pe ascuns de structuri puternice sau de cancelarii externe şi care au impus o agendă electorală fără precedent, lipsită de dezbateri, dar plină de ingrediente care, pentru democraţie, ar fi fost mult mai bine să lipsească; şi nu voi insista mai mult asupra acestor aspecte. Cine a avut ochi să vadă, a văzut”, a subliniat Tăriceanu.

Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, luni, rezultate parţiale oficiale, după numărarea a voturilor din 99,9% din secţii, că actualul preşedinte Klaus Iohannis a obţinut 37,49% din voturi, iar Viorica Dăncilă 22,69%. Dan Barna este pe locul al treilea, cu 14,7%.

Potrivit BEC, Mircea Diaconu a obţinut 8,36%, fiind votat de 808.380 români.

 

Citește și: