Gandul.info
Ionel Dancu
929 vizualizări 11 sep 2018

„Vreau, doamnă ministru, să mai explicaţi o chestiune clară. Ştiu că mulţi dintre vorbitorii de aici din sală au spus că nu este o problemă să inhaleze populaţia gaze. Doamnă ministru, am aici nişte gaze", a spus deputatul PMP Eugen Tomac, marţi, de la pupitrul Camerei Deputaţilor, în timpul dezbaterilor privind moţiunea simplă prin care opoziţia cere demisia ministrului de Interne.

Tomac s-a întors către Carmen Dan, aflată în stânga lui, şi a scos din sacou un flacon alb.

„Îmi spuneţi care este distanţa între cei care inhalează gaze şi cei care le emit? Că eu asta o să fac acum", a declarat Eugen Tomac, după care a pulverizat din spray către deputaţi.

Deputatul PMP a declarat, ulterior, contactat de MEDIAFAX, că a pulverizat spre deputaţi un jet cu vapori de apă termală şi că în flacon nu s-au aflat gaze iritante.

Deputaţii au dezbătut, în plenul de marţi, moţiunea simplă cu titlul „Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti”" prin care partidele de Opoziţie cer demisia lui Carmen Dan din funcţia de ministru de Interne. Votul final urmează să aibă loc în plenul de miercuri al Camerei Depuţilor.

 

Citește și: