Alexandru Costea
171 vizualizări 10 oct 2019

"Parlamentarii PMP vor vota la vedere pentru destituirea Cabinetului Dăncilă, cel mai incompetent, ticălos, slugarnic şi obraznic Guvern pe care l-a avut această ţară după 1989. Procedăm astfel pentru a debloca instituţiile şi pentru a resuscita România. Ciuma roşie este cea mai gravă molimă care s-a abătut asupra acestor locuri şi votul din Parlament este cel mai bun vaccin cu putinţă. PMP nu va uita niciodată că membrii Guvernului Dăncilă au dat ordin ca românii să fie gazaţi şi bătuţi cu bestialitate. Au fost pe punctul de a ne scoate din Europa. Au îngropat Justiţia pentru a fura în tihnă. Pun pe butuci economia. Au izolat România în plan extern. Au abandonat Republica Moldova. Au eliberat infractori periculoşi din puşcării. Şi-au bătut joc de viitorul ţării, distrugând Educaţia şi Sănătatea. Au politizat până la refuz instituţiile statului cu impostori şi slugi incompetente. Etc. Pentru toate acestea, Guvernul Dăncilă trebuie să plece învârtindu-se şi să-şi ia locul în istorie drept un accident în care sluga unui infractor dovedit a devenit ditamai Premierul", a scris Eugen Tomac, joi, pe Facebook.

Liderul PMP le transmite liderilor din Opoziţie că trebuie să se reunească cât mai repede pentru a genera o majoritate parlamentară care să voteze un nou Guvern.

"Dărâmarea acestui Executiv profund toxic şi incompetent trebuie să fie însă doar primul pas în procesul de reconstruire al României. În calitate de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară, le transmit liderilor celorlalte partide de Opoziţie că trebuie să ne punem cât mai repede la masă pentru a genera o majoritate parlamentară care să valideze un nou Guvern asumat politic, care să aibă un mandat bine definit şi să încerce să repare multe din relele recente. Perpetuarea instabilităţii politice sau păstrarea lui Dăncilă agăţată în geam la Palatul Victoria ar reprezenta greşeli uriaşe pe care le-am putea face. Sper ca data de 10 octombrie 2019 să fie o zi luminată în istoria României", conchide Tomac.

Moţiunea de cenzură urmează să fie dezbătută şi votată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, care va începe de la ora 10.00. Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că votul moţiunii va fi de la ora 13.00. Votul este secret cu bile.

Citește și: