Ana Petrescu
3863 vizualizări 21 sep 2018

Traian Băsescu este convins că Liviu Dragnea va rămâne în funcţia de preşedinte PSD şi după şedinţa Comitetului Executiv Naţional de vineri, un prim semnal fiind insistenţa cu care ”puciştii” îşi declamă ataşamentul faşă de partid.

"Soartă ingrată de pucist. Deja înfrânţi, puciştii, în frunte cu Gabriela Firea, Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu, îşi strigă onestitatea, buna credinţă şi ataşamentul faţă de PSD în faţa oricui este dispus să-i asculte, după ce şi-au băgat propriul partid în corzi, în încercarea ratată de a prelua partidul. Ce-i drept, Dragnea a ajuns atât de nociv pentru România şi atât de vulnerabil pentru PSD, încât înainte de sfârşitul anului, va trebui să părăsească şi funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, dar şi pe cea de preşedinte PSD", scrie Băsescu pe Facebook.

Fostul şef al statului apreciază că varianta cu Viorica Dăncilă preşedinte interimar al PSD a fost doar o perdea de fum.

"Dar nu printr-un puci organizat de trei din cei mai nocivi şi lipsiţi de caracter şi de calităţi oameni din PSD, care n-au avut nici măcar minima inteligenţă să nominalizeze un înlocuitor credibil pentru Dragnea. Oricum, varianta Dăncilă nu a avut decât rolul de acoperire pentru aspiraţiile nemăsurate de mărire ale doamnei Firea, care se vrea şi preşedinte PSD, şi candidat la preşedenţia României. Gabriela Firea a confundat ţara cu susţinerea necondiţionată de la Ilfov, dar fără a avea nici măcar susţinerea tuturor sectoarelor din Bucureşti. De altfel, Gabriela, plină de ambiţii prezidenţiale, este un discipol al Voiculescului, puşcăriaş şi turnător de nădejde. Paul Stănescu, vicepremier, care umblă prin guvern cu vata în nas, un semidoct provenind din aceeaşi castă a baronilor prăfuiţi din provincial sudistă ca şi Dragnea, s-a supărat că nu este singurul administrator al sumelor uriaşe care se distribuie către administraţiile locale pe care le controlează mai mult Vâlcov decât el. Şi în sfârşit Ţuţu lui Tătuţu (Ţuţuianu), un submediocru frustrat că l-a schimbat Dragnea din funcţia de ministru al Apărării, când el se credea cel puţin Napoleon", a completat Băsescu.

Fostul şef al statului subliniază că ”puciştii” sunt o variantă la fel de proastă pentru PSD ca şi actualul preşedinte.

"Dragnea va trebui să plece cât de curând, dar pe mâna unora mai deştepţi, mai puţin ipocriţi, mai puţin lichele,” repetă Băsescu. ”Oricum, cei trei semnatari au avut mize personale legate de bani şi putere şi în mod cert, sunt la fel de nocivi, lacomi şi urâţi la suflet ca şi Dragnea, iar de ţară nu le pasă. Oricum, Firea, Stănescu şi Ţuţuianu au un mare merit: au lăsat opoziţiei şi presei un document politic semnat, cu care PSD-ul poate fi atacat de dimineaţă până seara şi l-au şubrezit maxim pe Daddy."

Ludovic Orban: PSD nu s-a adaptat la democraţie

Şi preşedintele PNL Ludovic Orban este de părere că PSD va ieşi rău după şedinţa Comitetului Executiv, deoarece liderii social-democraţii sunt mai preocupaţi cu reglarea de conturi decât de guvernare.

"La fel de rău cum a ieşit din câştigarea alegerilor. Au câştigat alegerile cu un program, promiţându-le oamenilor marea cu sarea, le-a oferit praful de pe tobă, le-a oferit scandaluri interne, instabilitate politică, administrativă, degradarea echilibrelor macroeconomice, încetinirea ritmului de creştere economică, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, iar guvernarea lor catastrofală cu siguranţă are consecinţe negative asupra percepţiei partidului. Se pare că vor ieşi şi mai rău, pentru că liderii PSD se pare sunt mai preocupaţi cum să îşi regleze conturile între ei, în loc să fie preocupaţi de binele românilor şi de buna guvernare", a afirmat Ludovic Orban, la Consiliul organizaţiei de tineret (YEPP) a Partidului Popular European, organizat de Tineretul Naţional Liberal în Capitală.

Întrebat dacă e mai comod pentru PNL să aibă un PSD scindat, liderul liberal a răspuns: "Din punctul meu de vedere, PSD este un partid care nu s-a adaptat la democraţie, e un partid care nu s-a adaptat la statutul nou pe care îl are România de mai mulţi ani de membru al Uniunii Europene, de membru al NATO, de a fi într-un parteneriat strategic cu Statele Unite şi care nu înţelege nimic din ceea ce înseamnă o societate democratică şi o economie capitalistă. După părerea mea este un partid rebut al Partidului Comunist, un partid care nu are nicio legătură cu nevoile şi aspiraţiile românilor de astăzi".

 

Citește și: