Alexandru Costea
1221 vizualizări 10 iun 2019

„Va rămâne (Ana Birchall-n.red.) interimar până când va fi desemnat un nou ministru. Urmează să fie rezolvat şi locul domnului Viorel Ştefan. N-avea rost să se ducă de două ori la Cotroceni. Mergem odată cu două propuneri. În CEx următor stabilim un ministru pe probleme strategice. Ideile trebuie să vină, că nu s-a conturat vreo propunere, trebuie pe cineva mai neutru care să nu pună probleme preşedintelui", a declarat, pentru Mediafax, liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Totodată, el a declarat că vicepremierul Viorel Ştefan îşi va da demisia până la 1 iulie pentru ca „într-un timp rezonabil" să poată fi desemnat un înlocuitor.

„Nu s-a pus în discuţie (un nume de înlocuitor pentru Viorel Ştefan-n.red.), pentru că mai întâi trebuie să-şi dea demisia şi abia după aceea vom decide. O să-şi dea demisia până la 1 iulie într-un timp rezonabil ca să poată să fie desemnat înlocuitorul", a mai afirmat liderul PSD Vaslui.

Anterior, surse din PSD au declarat, pentru Mediafax, că Eugen Teodorovici ar urma să fie propus ca interimar în locul vicepremierului Viorel Ştefan.

Viorel Ştefan a fost numit membru al Curţii de Conturi a Uniunii Europene, mandat care începe de la 1 iulie.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, vineri, o scrisoare premierului în care a expus motivele refuzului de numire a lui Titus Corlăţean în funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice, argumentând că acesta a gestionat defectuos activităţile ca ministru de Externe.

Foto: Hepta

Citește și: