Departamentul Politic - Mediafax
1219 vizualizări 12 dec 2018

Declaraţia Parlamentului României privind dimensiunea parlamentară a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019 a fost adoptată miercuri, cu 215 de voturi "pentru" şi 8 "împotriva". Înaintea votului, senatorul PMP Traian Băsescu a remarcat că premierul nu a solicitat Parlamentului un mandat pentru exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE de către România.

"Doamna premier nu a simţit nevoia să primească un mandat de la Parlamentului României în vederea exercitării Preşedinţiei Consililui UE şi îi rog să nu facă o confuzie cu Consiliul European. Discursul de azi al premierului a fost corelat cu preşedintele României? Din discursul premierului am înţeles că a deţine Preşedinţia rotativă înseamnă a fi un facilitator. Total greşit. Eşti un negociator la Bucureşti, Sibiu, dar ai puncte de vedere extrem de clare în interiorul UE. Avem misiunea de a stabili puncte de vedere şi de a face alianţe pentru a obţine obiectivele pe care ni le-am fixat. Din întâlnirea de azi, observ că nu ne-am fixat niciun obiectiv. Care sunt soluţiile Preşedinţiei pentru limitarea migraţiei sau pentru ca România şi Bulgaria să intre în Schengen sau pentru diminuarea riscului terorist în UE? Nu cumva trebuie creată o agenţie care să vegheze la riscurile de securitate a UE?", a întrebat fostul preşedinte Traian Băsescu, în plenul reunit al celor două camere.

Atenţionat de preşedintele Senatului că i-a expirat timpul alocat, Băsescu a replicat: "Sunt de acord mă pot opri, dar să ştiţi că aţi ratat ocazia să învăţaţi cu toţii câte ceva".

Citeşte şi Premierul Hidrant

"Preluarea acestui rol este un eveniment extrem de important pe care nu trebuie să îl politizăm în niciun fel. Vor fi multiple provocări, însă trebuie să fim conştienţi că viitorul Europei înseamnă şi viitorul copiilor noştri. Este important să arătăm întregii Europe că România este o ţară demnă să conducă UE, o ţară demnă să contribuie decisiv la viitorul european din care face parte. Eu cred în echililbru şi cooperare. Nu mai este loc de orgolii sau de interese politice sau de confruntări politice. Reiau apelul la pace, la consens. Avem un proiect naţional care impune acest lucru. Indiferent de opiniilor politice, vă rog să vă gândiţi la viitorul comun", a afirmat Viorica Dăncilă, în plenul reunit al Parlamentului.

"Vă cer reţinerea de la limbaj sau mesaje politice ce ar putea afecta imaginea României. Doar uniţi vom fi mai puternici în demersurile noastre pentru ca românii să beneficieze de aceleaşi drepturi sau să se bucure de aceleaşi drepturi ca restul cetăţenişlor europeni. Vă rog, dragi parlamentari, să fiţi cetăţeni buni, să reprezentaţi cu mândrie România în Europa. În ceea ce priveşte Guvernul, vă asigur că am privit cu multă seriozitate acest moment istoric pentru ţara naostră. Ne-am pregătit temeinic, fiecare ministru are o agendă pentru perioada Preşedinţiei şi vă asigur că România nu va fi cu nimic mai prejos comparativ cu celelalte state membre", a precizat premierul.

"Motto-ul Preşedinţiei Consiliului UE va fi Coeziunea ca valoare comună europeană. Toate acţiunile pe care le vom derula în următoarele şase luni va fi pentru susţinerea şi consolidarea acestui proces de coeziune pe care se sprijină întreaga Uniune Europeană. Trebuie să putem depăşi abordările de tipul statele membre vechi faţă de statele membre noi sau Est versus Vest. Există mai multe dimensiuni ale acestui concept esenţial de coeziune. Vorbim de coeziunea economică dintre statele membre care trebuie să urmărească diminuarea decalajelor economice. Reducerea decalajelor de dezvoltare înseamnă inclusiv creşterea puterii de cumpărare şi pieţe mai atractive pentru dezvoltarea în cadrul UE.

Nu mai trebuie să existe cetăţeni de rangul I şi cetăţeni de rangul II în UE. Trebuie să fie acces egal pentru toţi cetăţenii la resursele UE, astfel încât să consolidăm Uniunea şi viitorul Uniunii Europene. Vorbim şi de coeziune politică prin care înţeleg tratament egal şi standarde pentru toţi care aparţin acestor state membre. Respect înseamnă aici tratament echitabil, participare reală la deciziile majore şi luarea în considerare a poziţiei exprimate de fiecare stat membru. Respectul nu trebuie să se regăsească doar în tratativele europene, ci şi în dialogul în cadrul statelor membre UE", a conchis şeful Executivului.

"Am stabilit ca la ora 14.00, să fie invitată doamna premier pentru a prezenta priorităţile la Preşedinţia Consiliului UE", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei de marţi a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Încă de vinerea trecută, premierul Viorica Dăncilă anunţa= că va prezenta în Parlament, pe 12 decembrie, programul României pentru perioada în care ţara noastră va deţine Preşedinţia Consiliul Uniunii Europene.

”Împreună cu membrii Guvernului vom continua discuţiile legate de preluare Preşedinţiei, dar şi de exercitarea a acesteia, iar pe data de 12 decembrie, voi prezenta în Parlamentul României forma finală a programului preşedinţiei rotative pe care România o va prelua începând cu 1 ianuarie 2019”, a declarat Dăncilă.

 

Citește și: