Departamentul Politic
276 vizualizări 23 ian 2019

Executivul român a anunţat, într-un comunicat de presă, că cei doi oficiali vor susţine şi o conferinţă comună de presă, după întrevedere.

De asemenea, premierul va fi la Bruxelles miercuri şi joi, în vederea prezentării priorităţilor Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene în cadrul sesiunii plenare a Comitetului Economic şi Social European (CESE), care va avea loc joi, mai anunţă Guvernul.

 

Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii de miercuri a prim-ministrului Viorica Dăncilă cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la sediul Cartierului General al NATO din Bruxelles, cei doi vor trece în revistă a principalelor subiecte aflate pe agenda NATO, cu accent pe temele de interes pentru România şi pe contribuţiile ţării noastre la implementarea politicilor şi deciziilor aliate.

Totodată, agenda vizitei cuprinde şi participarea premierului la ceremonia oficială dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, organizată de Congresul Evreiesc European, sub patronajul preşedintelui Parlamentul European, Antonio Tajani.

 

Şeful Executivului va avea o întrevedere şi cu preşedintele Comitetului Economic şi Social European, Luca Jahier, şi va participa la reuniunea socialiştilor europeni.

Viorica Dăncilă va participa, alături de alţi oficiali europeni şi de membri ai Guvernului, la vernisajul expoziţiei de fotografie şi concertul dedicat debutului Preşedinţiei române la Consiliul UE.

 

Din delegaţia guvernamentală condusă de premierul Viorica Dăncilă vor face parte ministrul Afacerilor Externe Teodor Meleşcanu, ministrul Apărării Naţionale Beniamin-Gabriel Leş, ministrul Economiei Niculae Bădălău, ministrul delegat pentru Afaceri Europene George Ciamba, ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb şi ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale Valer-Daniel Breaz.

Citește și: