Alexandru Costea
11 vizualizări 9 ian 2020

"Am primit de la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) o scrisoare care m-a şocat. Puţini îşi mai amintesc de linşajul mediatic şi instituţional ( din păcate, nu singurul în cariera mea politică) cu care m-am confruntat la jumătatea lunii februarie 2015. Preşedintele de atunci şi de acum al României, Ministerul Public (prin Parchetul General şi DIICOT), Curtea de Conturi a României, Agenţia Naţională de Integritate, conducerea «noului» PNL, unii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii şi, cu prisosinţă, televiziunile şi agenţiile de presă, au contribuit la această agresiune împotriva mea în care ilegalităţile şi complicităţile s-au împletit cu defăimările şi minciunile gogonate", a scris, miercuri, pe Facebook, purtătorul de cuvânt al ALDE.

Politicianul reclamă că scrisoarea de la ANI are un "ton incriminator" şi ignoră prezumţia de nevinovăţie. Vosganian susţine că cererile DIICOT pentru începerea cercetării penale în cazul său sunt "de natură politică".

"Nu aş fi evocat această perioadă extrem de neplăcută pentru mine şi pe care nepăsarea, calomniile ori reaua credinţă mi-au făcut-o şi mai greu de îndurat, dacă nu aş fi primit ieri o scrisoare recomandată din partea ANI, în care am regăsit dovada tonului incriminator şi ignorarea oricărei prezumţii de nevinovăţie tipice acelor vremuri. În data de 12 februarie 2015, Senatul a respins o solicitare netemeinică şi ilegală a DIICOT de demarare a cercetării penale în ce mă priveşte. Motivele insistenţei Ministerului Public, care mai făcuse o astfel de tentativă în septembrie 2013, respinsă şi atunci în cvasiunanimitate de Senat, sunt, în contextul situaţiei de atunci, de natură politică. Văzând că, prin votul cu o largă majoritate ale senatorilor, le scap printre degete, instituţiile de forţă au intrat în panică. A urmat un potop de declaraţii,pe rând indignate şi ameninţătoare la adresa mea şi a Senatului", arată Vosganian în mesajul său.

Varujan Vosganian mai transmite că după respingerea votului în Senat asupra cererii de încuviinţare a urmăririi penale, Curtea de Conturi şi ANI "printr-o coincidenţă bizară şi stranie complicitate" au început să verifice veniturile sale.

"Dar nu declaraţiile politice sunt lucrul cel mai grav, ci reacţia unor instituţii ale statului. Nu a trecut nici măcar o zi după votul din Senat că, printr-o coincidenţă bizară şi stranie complicitate, atât Curtea de Conturi cât şi ANI au descoperit că sunt un infractor, cu încuviinţarea unor finanţări ilegale şi deţinător al unor averi dobândite fraudulos, peste noapte. Cum după aceea nu am primit nicio înştiinţare oficială, am crezut că au fost doar zvonuri de presă. Mi-am dat, însă, seama că n-a fost deloc aşa", potrivit postării de pe Facebook.

Totodată, Vosganian notează că o scrisoare primită marţi de la ANI arată, prin modul în care a fost formulată, că instituţia s-a antepronunţat asupra vinovăţiei sale.

"Scrisoarea pe care am primit-o ieri de la ANI este o mărturie tulburătoare a acestei agresiuni de neimaginat într-un stat democratic. Aflu din această scrisoare că în data de 16 februarie 2015, deci imediat după votul din Senat, citez: «Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că Varujan Vosganian a acumulat împreună cu familia o avere ce depăşeşte veniturile realizate». Formularea, în sine, este revoltătoare. ANI nu procedează la o evaluare a declaraţiilor mele, nu, pur şi simplu, ANI mă declară vinovat de dobândirea unei averi în mod fraudulos! Adică se antepronunţă, ignorând cea mai elementară prezumţie de nevinovăţie. De ce a pornit ANI această anchetă, dacă nu la ordin? În perioada cercetată nu achiziţionasem nici măcar un aragaz, îmi depusesem declaraţiile timp şi viaţa mea era cu totul lipsită de ceea ce se numeşte ostentaţie şi lux", conform sursei citate.

Potrivit deputatului ALDE, în urma verificării averilor sale declarate şi cele realizate, Agenţia Naţională de Integritate a clasat dosarul său după cinci ani.

"Aflu din scrisoare că, în perioada care a urmat, ANI a purces la o goană de-a dreptul halucinantă pe urmele aşa-ziselor mele averi dobândite fraudulos. Ministerului Economiei i s-au solicitat informaţii despre eventuale venituri din consilii de administraţie sau alte venituri extra-salariale, au mai fost solicitate: Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cu privire la venituri pe care le-aş avea din participaţii la societăţi comerciale, Administraţia Fiscală sector 2, cu privire la impozitele reţinute ori plătite, Primăria sector 2, cu privire la starea mea locativă, Biroul de Credit, cu privire la credite şi debite, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor cu privire la imaginarul meu parc auto, Bursa de Valori Bucureşti, cu privire la eventualele deţineri de acţiuni cotate, Depozitarul Central, cu privire la deţinerile de acţiuni necotate, toate băncile la care eram titular de cont ca persoană fizică sau semnatar al unor instituţii pe care le conduceam ( Banca Transilvania, BRD, BCR, Alpha Bank). Concluzia, pe care am primit-o, acum, după cinci ani: între veniturile realizate şi cele declarate nu există diferenţe. Dosarul se clasează", potrivit mesajului publicat de Varujan Vosganian.

Acesta a scris că nu i s-a cerut un punct de vedere în dosar, dar că între timp ANI "a intrat pe un făgaş de legalitate".

"Poate doriţi să ştiţi şi care au fost declaraţiile mele, ca persoană cercetată. Scrisoarea lămureşte şi acest aspect, citez: «persoanei evaluate nu i s-a solicitat un punct de vedere». Scrisoarea pe care am primit-o ieri dovedeşte, prin conţinutul ei, că, între timp, ANI a intrat pe un făgaş de legalitate. Întrebarea, însă, privind ce s-a întâmplat cu noi în ultimii cincisprezece ani, din perspectiva respectării drepturilor omului, rămâne valabilă, iar speţa de faţă este una dintre mărturiile de o întristătoare elocvenţă", conchide mesajul lui Vosganian.

Pe 12 februarie 2015, Senatul a respins solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008. Acesta era acuzat de infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare în dosarul Romgaz - Interagro.

Potrivit DIICOT, în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, Varujan Vosganian, şi în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr de şase ordine, respectiv trei memorandumuri. Cei doi foşti miniştri au avut drept scop sprijinirea intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către omul de afaceri Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz SA, unitate naţională de interes strategic, în interesul privat al firmei lui Niculai, Interagro SA, rezultă din referatul procurorilor.

Astfel, susţin anchetatorii, au fost acordate discount-uri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către Interagro, peste plafoanele practicate de SNGN Romgaz SA, precum şi gaze naturale exclusiv din producţia internă, fără a fi respectate dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care firma omului de afaceri Ioan Niculae înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.

Citește și: