Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2064 vizualizări duminică, 11:13

„Iresponsabilii care ne conduc astăzi acţionează după principiul „După noi, potopul”. Ne pun în cârcă nouă şi copiilor noştri această povară, care va afecta negativ veniturile fiecărui român pe termen mediu şi lung. Acesta este preţul pe care îl plătim pentru indiferenţă şi neparticipare la viaţă publică şi la vot. Data viitoare mergeţi la vot şi să nu îi mai votaţi niciodată!”, i-a îndemnat Orban pe alegători, sâmbătă, printr-o postare pe Facebook.

În ceea ce priveşte remarca acestuia referitoare la faptul că datoria publică a României a crescut cu 5,5 miliarde de euro, în condiţiile în care PSD nu a realizat investiţii notabile, şi că banii au fost „azvârliţi în pomeni electoraliste”, putem fi de acord. Dar că această situaţie este cauzată exclusiv de indiferenţă şi neparticipare la vot a românilor, mi se pare o dovadă de existenţă la marginea realităţii a liderului liberal.

În primul rând, această situaţie a fost provocată de o „prestaţie” lamentabilă a PNL, aflat de ani buni într-o „opoziţie” lâncedă şi colaboraţionistă.

Atunci când i-a convenit, nucleul politic al PNL a trântit meciurile cu PSD, fără apăsare. Este inutil să reiau aici vechea discuţie despre sprijinul pe care liberalii l-au oferit, în diverse ocazii şi pe diverse proiecte de lege, social-democraţilor, lăsând impresia unei opoziţii de faţadă.

Cum s-a ajuns, însă, la o structură politică în care PSD a surclasat dreapta, fără drept de apel, este o altă discuţie, şi are legătură, exclusiv, cu strategiile politice defectuoase pe care PNL le-a aplicat, cel puţin, din 2012 încoace.

Monstruoasa coalizare cu PSD, sub deviza ”Băsescu trebuie să plece cu orice preţ”, a terminat ca imagine şi credibilitate PNL, la dreapta eşicherului, partidul continuând să scadă în sondaje, o dată în plus, în momentul ruperii USL.

Ca să greşeşti de două ori, cu atâta impetuozitate, într-un timp atât de scurt – formarea USL, urmată, la scurt timp, de distrugerea alianţei, mişcare politică imputată, ulterior, lui Crin Antonescu, recte PNL -, nu poate fi decât o dovadă de aventurism politic, de nepermis unui partid de talia PNL.

Au urmat, pe acest trend negativ, alte două gafe de proporţii: campania pentru prezidenţiale, la capătul căreia Iohannis s-a ales pentru Cotroceni doar cu aportul decisiv al aroganţei lui Ponta şi a staff-ului său (PNL fiind incapabil să-şi propulseze candidatul pe primul loc, pentru turul întâi), şi penibilul război fratricid, desfăşurat în campania electorală pentru alegerile locale, la Bucureşti (cu consecinţe dezastruoase).

Ca să nu mai vorbim de poziţionarea confuză faţă de guvernarea tehnocrată - în urma căreia a decontat toate minusurile cabinetului Cioloş, deşi, susţinuse guvernarea în discuţie la „paritate” cu PSD - sau de umilinţa la care a fost supus de premierul Dacian Cioloş, care s-a lăsat rugat, în zadar, să preia partidul pentru a-l conduce (sau întări) în alegeri.  

Sigur, au existat şi nuanţe de gri în aceste căutări. Or fi existat şi câteva pozitive pe parcurs. Nota predominantă, însă, rămâne aceea a unui partid slab, slăbit şi mai mult de o fuziune complicată şi generatoare de permanente conflicte intestine.

Acestea sunt, în mare, premisele instalării dezinteresului manifest al electoratului, care a condus la „neparticiparea la viaţa publică şi la vot”.

Ele au fost generate, în primul rând, de instalarea în masa electoratului a sentimentului de neîncredere în puterea de organizare a partidelor de dreapta, apoi de lipsa coeziunii, a unui front comun care să potenţeze, în contextul dat, un semnal coerent în menţinerea unui tablou general de echilibru, şi, în ultimă instanţă, a unei„redute” funcţionale.

Iar Ludovic Orban şi PNL ar trebui să ţină seama de întregul context, atunci când sunt tentaţi să acuze, exclusiv, electoratul.

Citește și: