Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3528 vizualizări 3 ian 2018

Cea mai răspândită formă de aflare în treabă rămâne datul cu părerea.

Într-o comunicare susţinută la un congres de antropologie culturală pe tema pierderii intimităţii în era globalizării (Veneţia, 2000), Umberto Eco a vorbit şi despre prostul satului & redutabilul său urmaş – Ignorantul Satului (Umberto Eco, ”Înainte ca racul. Războaie calde şi populism mediatic”, Editura Class, Bucureşti 2007, trad. Geo Vasile, pag. 102-103):

”(...) Prostul satului de pe vremuri era cel care, prea puţin înzestrat de mama-natură, atât în sens fizic, cât şi în sens intelectual, mergea la cârciuma satului, unde consătenii cei răi îi dădeau să bea pe degeaba, ca să se îmbete şi să facă vrute şi nevrute. Trebuie spus că în acele sate, deşi ignorantul pricepea oarecum că era tratat ca ignorant, accepta jocul ca pe un mod de a primi de băut şi, în plus, fiindcă un anume exhibiţionism făcea parte chiar din ignoranţa lui.

Ignorantul de azi al satului global televizat nu este un individ de nivel mediu, precum soţul care apare pe ecran ca să-şi acuze soţia de infidelitate. Este sub nivelul mediu. Este invitat la talk-show-uri, la concursuri televizate tocmai pentru ignoranţa lui. Ignorantul de la televizor nu este neaparat un subdezvoltat. Poate fi un spirit bizar (...); poate fi un scriitor amator – refuzat de toţi editorii – care, înţelegând că, în loc să se încăpăţâneze să creeze o capodoperă, poate avea succes dându-şi jos pantalonii în direct şi spunând măscări la vreo dezbatere culturală; poate fi acea gospodină de provincie care în sfârşit se face ascultată în timp ce pronunţă cuvinte dificile şi povesteşte că a avut experienţe extrasenzoriale.

Odinioară, când prietenii de la cârciumă întreceau măsura faţă de prostul satului, îmboldindu-l la exhibiţii intolerabile, interveneau primarul, farmacistul, un prieten de familie, care îl luau pe nefericit pe sus şi-l duceau acasă. În schimb, nimeni nu-l duce acasă şi nu-l ocroteşte pe Ignorantul Satului global televizat, a cărui funcţie devine asemănătoare cu cea a gladiatorului, condamnat la moarte pentru plăcerea mulţimii. Societatea, care îl apără pe sinucigaş de tragica sa hotărâre, sau pe drogat de dorinţa ce-l va duce la moarte, nu-l apără pe ignorantul de la televizor, ba chiar îl încurajează, aşa cum pe vremuri erau aplaudaţi piticii şi femeile cu barbă ca să se dea în spectacol la bâlci.

Este vorba, fireşte, despre o crimă, dar nu ocrotirea ignorantului mă preocupă (deşi ar trebui să se îngrijească de el autorităţile competente, fiind vorba despre păcălirea unui incapabil), ci faptul că, aplaudat pentru apariţia lui pe ecran, ignorantul devine model universal. Dacă a apărut el, oricine o va putea face. Exhibiţia ignorantului convinge publicul că nimic nu trebuie să rămână privat, nici măcar cea mai imundă dintre păţanii şi că exhibarea diformităţii înseşi este un avantaj. Imediat ce ignorantul apare pe sticlă, dinamica audienţei face din el un ignorant faimos (...). Un fenomen asemănător are loc şi pe Internet (...)”.

Citește și: